27 noiembrie 2024

Bogdan Ababei este un tânăr născut și crescut în Târgu Ocna, care la 41 de ani a decis că ”Acum este timpul” pentru a intra în politica locală.

În cei 41 de ani am văzut și învățat multe. Am văzut cum se construiește ceva durabil, dar am văzut și cum se îngroapă ceva care putea fi un lucru bun pentru comunitate; am auzit și trăit povești de succes dar am trăit și momente de tristețe alături de cei care au trecut prin nevoi și cred că, experiența acestor ani m-a determinat să decid acum,  să întorc comunității în care am trăit ceva din ceea ce eu am primit cândva. Acum este timpul pentru a face acest lucru!”

Așa -zisa experiență în administrația locală nu este un atu pentru un candidat, ci mai degrabă o cocoașă pentru acesta!



”Aud la tot locul, mai ales din partea actualei conduceri a orașului, faptul că ”dom’le trebuie mai întâi să capeți experiență în administrația locală”. Nu, mulțumesc! Eu am în spate experiența a 18 ani de manageriat în mediul privat. Și nu în orice organizație, ci la cea mai mare fabrică de panel din Europa! De 18 ani formez și conduc echipe de succes, care gestionează într-o lună bugete aproximativ egale cu cel al Primăriei pe un an. Eu mi-am făcut studiile la vremea lor, la una dintre cele mai prestigioase facultăți din România – Facultatea de silvicultură din Brașov. Și deși mi s-a propus să rămân cadru universitar în mediul academic, am preferat să îmi aprofundez studiile în străinătate. Și deși am avut oportunitatea de a rămâne acolo, am preferat să mă reîntorc, și nu în mediul bugetar, ci în cel privat, acolo unde se pot forma cu adevărat managerii de succes! Ce experiență să capeți în administrația locală? Aceea a corupției, a nepotismului și a constituirii de grupuri de interese în jurul unei persoane? Dacă această ”experiență în administrația locală” înseamnă cum să îți așezi fiul, nora, finul și alte rude prin posturi ”călduțe”, cum ”să te joci” prin tribunale cu incompatibilitățile ANI, sau cum să îți asfaltezi propria stradă spre propria fermă, nu, mulțumesc, nu am nevoie de așa ceva! Această așa zisă experiență în administrația locală, consider că nu este un atu pentru un candidat, ci mai degrabă o cocoașă pentru acesta! La 30 de ani de la revoluția română, ”modelul” de administrație publică promovat de actuala conducere a Primăriei a eșuat și trebuie schimbat rapid, cu unul modern, un model care să se plieze pe actualele vremuri pe care le trăim. Și ca să vă dau un exemplu, aș dori să amintesc faptul că, din cele 80 de miliarde de euro pe care România le poate accesa de la Bruxelles, aproximativ 24 de miliarde vor merge către așa-zisele ”proiecte verzi”, fiind fonduri din Pactul Ecologic European (European Green Deal) și din Next Generation EU, care sunt supuse tot criteriilor Pactului ecologic. Pentru a putea accesa aceste fonduri, este nevoie să ai proiecte pregătite în acest sens. Să te miști repede, să le depui, să asiguri cofinanțarea – acolo unde este cazul – să ai practic totul pregătit pentru a putea spera că vei beneficia de aceste finanțări. Păi ce așteptări să mai avem de la o administrație ”cu experiență”, nu-i așa, căreia i-au trebuit 9 (nouă) ani să renoveze un imobil sau 2 (doi) ani ca să toarne câteva sute de metri de asfalt pe o stradă care duce spre cel mai important obiectiv turistic din localitate? Echipa mea și cu mine avem un astfel de proiect pe agenda programului nostru de guvernare locală, proiect care înseamnă îndiguirea râului Trotuș pe toată lungimea care străbate orașul, amenajarea alături de parapeții de sprijin a unei faleze a Trotușului, cu locuri pentru promenadă și loisir, cu pistă de biciclete, cu spații verzi, iluminat modern etc. Sigur, la prima vedere pare un proiect îndrăzneț, dar viața reală ne-a arătat că dacă gândim ”la mic”, vom rămâne mici, să peticim câteva străzi în câteva zeci de ani. Viitorul va fi cel al proiectelor mari, cu finanțare europeană, care să dea plus valoare orașului, pe termen mediu și lung. Și ca să încheiem acest capitol, așa-zisa ”experiență” în administrația locală se poate vedea pe DN 12A, la intrarea în oraș, acolo unde drumul național s-a surpat a doua oară în mai puțin de un an. Aceasta este ”experiența” în administrația locală: un pas înainte, trei înapoi!

Viața în epoca post Covid-19 nu va mai fi la fel. Tot ce s-a gândit până acum trebuie recalibrat urgent, altfel pe termen scurt și mediu vom avea probleme la care astăzi nici măcar nu ne gândim!

În ultimele două săptămâni, România înregistrează o creștere alarmantă a cazurilor de infectare cu noul coronavirus Covid-19. Și, la fel ca în ultimii 30 de ani, partidele mari aruncă pisica de la unul la altul, cu o nonșalanță care uneori puri și simplu ne sperie. PSD, după ce a clamat pe unde a apucat tot felul de teorii ale consiprației, importanți lideri de la nivel național ignorând pur și simplu un comportament adecvat referitor la protecția sanitară (purtatul măștii faciale sau păstrarea distanțării sociale), ne spune acum că cei de la PNL sunt de vină, pe motiv că au gestionat prost această criză sanitară.

De partea cealaltă, liberalii – atâția cât au mai rămas prin PNL – ne spun că atât s-a putut, pe motiv de … PSD!

Adevărul este că nici una dintre tabere nu este preocupată de cetățean, cel în slujba căruia ar trebui să fie oricine care face parte din administrația locală și centrală.

Să vorbim totuși la concret.

Peste mai puțin de două luni, va începe școala. Nu se știe în ce mod se va face acest lucru și dacă deschiderea se va face în condiții de siguranță, deopotrivă pentru elevi și profesori. Avem un colegiu în renovare capitală, avem două grădinițe la care se lucrează, iar actuala administrație ne spune să stăm liniștiți că ”școala începe pe 15 septembrie!” Pentru mine unul, pentru cei doi copii ai mei, nu este suficient! Și cred că în aceeași situație sunt toți copiii și părinții acestora din oraș!

Apoi, există o răspândire comunitară importantă prin intermediul mijloacelor de transport în comun. Care nici nu s-au recalibrat conform prevederilor legale în vigoare, nici nu le respectă în totalitate (și aici mă refer la purtatul măștii de protecție facială și la dezinfecția după fiecare cursă efectuată). Și aici , actuala administrație locală tace și ne spune același lucru ”să stăm liniștiți … situația este sub control”.

Există de asemenea o categorie importantă de cetățeni ai orașului care doresc să respecte prevederile legale referitoare la prevenirea infectării și răspândirii noului coronavirus. Însă, datorită unei situații financiare deloc fericite, nu își pot permite achiziția de măști de protecție facială pentru ei și familiile lor. Actuala administrație locală nu a mișcat un deget în acest sens, deși se revendică a fi una de stânga, care ar trebui să fie apropiată de persoanele aflate în nevoie.

Într-un mod sau altul vom depăși situația generată de pandemia Covid-19. Însă viața în epoca post Covid-19 nu va mai fi la fel. Tot ce s-a gândit până acum trebuie recalibrat urgent, altfel pe termen scurt și mediu vom avea probleme la care astăzi nici măcar nu ne gândim!

Reformarea din temelii a filosofiei de administrare a banului public, piatra de temelie a programului de guvernare locală a USR

3 sunt principiile noastre referitor la administrarea locală a orașului Târgu Ocna:

Transparență administrativă – adică o primărie deschisă către toți concetățenii noștri, un spațiu în care problemele sunt rezolvate politicos, inteligent și foarte rapid.

Bugetare participativă responsabilă – prin care și cetățenii vor decide cum se cheltuie banul public.

Dezvoltare graduală, dar durabilă a orașului – adică vom construim eficient și cu responsabilitate: pas cu pas, stradă cu stradă, cartier după cartier.

 

O posibilă problemă pe care noi o vedem în perioada imediat următoare – asta în situația în care se continuă pe aceeași linie a ”profesioniștilor în administrație” de până acum, principala problemă a funcționării primăriei este dezechilibrul financiar. Intrarea în incapacitate de plată din cauza unor plăți care la un moment dat vor compleși bugetul disponibil, este un scenariu probabil dacă primăria continuă filozofia financiară actuală. De aceea, este obligatorie dimensionarea financiară și funcțională a primăriei și a instituțiilor subordonate în baza unui audit profesionist: câți oameni și câți bani trebuie să aloce primăria pentru diferitele servicii pe care le prestează?

 

Acum, Primăria este confiscată de un grup de interese, constituit în jurul unui personaj care, într-un oraș modern din vestul Europei, nu ar putea candida nici măcar la funcția de administrator de scară de bloc.

USR va solicita un audit extern, în prima ședință de consiliu local. Un audit profesionist, care să ne spună exact de unde și în ce condiții pornim la drum.

Același lucru îl vom face și în ceea ce privește performanța lucrătorilor din cadrul Primăriei. O firmă externă, specializată în resurse umane va face evaluarea performanțelor fiecărui lucrător. Cei competenți – care reprezintă majoritatea angajaților Primăriei – nu trebuie să își facă nici o grijă despre acest lucru, însă cei care vin dimineața la Primărie doar să semneze condica ar trebui să înceapă deja împachetarea. Pentru că orașul acesta are o mulțime de tineri specializați în diferite domenii, care fie au luat drumul străinătății, fie lucrează în alte orașe ale țării, pentru că în orașul lor natal nu pot face acest lucru, din cauza acestui grup de interese de care aminteam.

Situația va fi similară – în sensul unei auditări amănunțite – și în cazul achizițiilor publice, care de cele mai multe ori ”au sărit calul”, asta ca să fiu elegant în exprimare.

 

De ce Târgu Ocna Nouă?

 

Pentru mine și echipa mea, Târgu Ocna Nouă înseamnă un oraș prosper, verde, curat și luminos, în care toți copiii să crească sănătos și echilibrat.

Târgu Ocna Nouă înseamnă un oraș în care pensionarii să aibă o viață demnă și liniștită.

Târgu Ocna Nouă înseamnă un oraș reper cultural și de business pe Valea Trotușului, un oraș vibrant, în care turiștii care ne vizitează să fie încântați de zilele petrecute aici și de oamenii pe care îi cunosc.

Târgu Ocna Nouă înseamnă un oraș accesibil pentru seniorii noștri, un oraș în care îmbătrânirea să fie una demnă, și nu o povară. Dincolo de centrul de permanență pe care ne propunem să îl dezvoltăm în orașul nostru, un alt proiect drag mie și echipei mele, un proiect de suflet aș putea spune, îl reprezintă realizarea unui club al seniorilor, în care aceștia să interacționeze, să organizeze diverse activități. În viziunea mea și a echipei USR, Primăria trebuie să stimuleze îmbătrânirea activă și nu să își aducă aminte de seniori doar în preajma alegerilor. De cele mai multe ori, mângâierea sufletului unei persoane care a făcut ceva pentru orașul acesta de-a lungul timpului este înzecit mai importantă decât votul primit odată la patru ani.

 

De aceea zic, să ne zâmbim unii altora, încrâncenarea politică pare totuși destul de exacerbată. Până la urmă ar trebui să ne considerăm norocoși că trăim într-un oraș binecuvântat de Dumnezeu cu asemenea împrejurimi. Depinde de noi toți să avem priceperea de a le prezenta tuturor.

Târgu Ocna Nouă s-a lăsat prea mulți ani așteptată.

Acum este timpul, ca împreună să începem reconstrucția unui oraș care, odinioară, era mândria Văii Trotușului.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014