Începând cu 1 octombrie 2020, Blue Air își extinde operațiunile din Moldova prin alocarea a 3 aeronave la baza din Bacău. Totodată, anunță introducerea de 2 noi rute interne și de 3 noi rute internaționale.
Astfel, începând cu 1 octombrie, Blue Air va zbura pe rutele interne Bacău – Cluj (3 zboruri săptămânale) și Bacău – București (4 zboruri săptămânale). Tot de la această dată, Blue Air va deschide rutele internaționale: Bacău – Paris Beauvais (2 zboruri săptămânale); Bacău – Koln (2 zboruri săptămânale) și București – Munchen (2 zboruri săptămânale).
Începând cu 1 octombrie, Blue Air va zbura către 13 destinații din baza sa din Bacău, conform următorului program:
- Bacău – Londra Luton 7 zboruri / săptămână
- Bacău – Roma Fiumicino 7 zboruri / săptămână
- Bacău – Bergamo 6 zboruri / săptămână
- Bacău – Torino 5 zboruri / săptămână
- Bacău – Dublin 4 zboruri / săptămână
- Bacău – Bucuresti Otopeni 4 zboruri / saptamana RUTA NOUĂ
- Bacău – Cluj Napoca 3 zboruri / săptămână RUTA NOUĂ
- Bacău – Bruxelles 3 zboruri / săptămână
- Bacău – Paris Beauvais 2 zboruri / săptămână RUTA NOUĂ
- Bacău – Madrid 2 zboruri / săptămână
- Bacău – Barcelona 2 zboruri / săptămână
- Bacău – Cologne 2 zboruri / săptămână RUTA NOUĂ
- Bacău – Munchen 2 zboruri / săptămână RUTA NOUĂ
„Suntem bucuroși să anunțăm extinderea operațiunilor noastre din Bacău, că parte a angajamentului nostru de a ne concentra pe o conectivitate mai bună între destinațiile interne cheie și între hub-urile românești majore și restul Europei. Alocând trei aeronave la baza noastră din Bacău, ne consolidăm poziția de lider pe Aeroportul Bacău și ne extindem operațiunile din Bacău cu cinci noi rute interne și internaționale, care, începând cu 1 octombrie, vor acoperi un total de 13 destinații.
Așteptăm cu nerăbdare dată de 1 octombrie, acesta fiind momentul în care vom putea relua zborurile de pe aeroportul Bacău după închiderea planificată pentru efectuarea lucrărilor de modernizare, și suntem pregătiți să deservim și mai eficient pasagerii din Bacău cu un nou program de zbor care oferă acum conexiuni directe între Moldova și Transilvania și introduce noi destinații precum București, Cluj, Munchen, Köln și Paris”, a transmis Oana Petrescu, CEO Blue Air.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.