Istoria Insulei de Agrement este strâns legată de cea a plutăritului pe Bistrița. Veneau plutașii și ancorau la șpraiț, un stăvilar făcut din bârne, menit să protejeze malul de eroziune. Era amenajat cam în dreptul podului de acces, de astăzi. După el urma alt stăvilar, de unde începea canalul de fugă spre Fabrica „Letea”. Când se deschidea, plutele intrau iar în albia naturală, urmând calea firească, purtate de apă, până la Galați.
Lucrările la barajul de la Bicaz, începute în 1950, au desființat plutăritul și au reglat debitul râului. Bistrița a fost pusă să producă energie electrică. Prin construirea celor 12 baraje, i-au fost domolite viiturile. Albia Bistriței a fost regularizată și insula a prins mai bine contur, în 1966, când s-a construit canalul de fugă și barajul pe care îl vedem înainte de podul de la Șerbănești. Amenajarea ei, în scop de agrement, a început în 1974. Timpul și-a lăsat amprenta. Ca să ajungă așa cum o vedem astăzi, startul s-a dat în anul 2012.
O plajă cu nisip fin
La skatepark, cei mici sunt supravegheați cu atenție. Părinții sunt la muncă. Bunicii sunt baza. „Cum arăta înainte? Am fost de multe ori pe Insulă, când eram mică”, spune Georgiana, care filmează cu telefonul evoluția artistică, pe trotinetă, a nepoțelului.
„Nu locuim departe. Veneam cu părinții… O amintire? Da! Multe. Numai puțin… Georgeee! Nu te duce acolo! Da! Nu știu dacă era duminică sau ziua unchiului, îl chema Ilie, dar era cam în perioada asta. Nu mai erau locuri la terasă. De obicei stăteam pe pături. Făceam plajă mai la umbră. Erau bărci pe lac. Și ce plajă! Imensă mi se părea mie. Cu nisip! Ca la mare. Și apă curată. Toți făceau baie în lac și veneau apoi la dușuri. Erau multe dușuri, cu apă încălzită la la soare, într-un bazin suspendat. Mă uitam la verișorii mei cum se dădeau pe tobogan și țipau când ajungeau în apă. Era unul înalt, făcut din beton, cam pe acolo, nu mai recunosc locul acum. Unde e clădirea aceea din lemn. Bar sau ce va fi. Arată cam dezolant acum, fără mese, pe terasă. Parcă e prea mult lemn și fier… De ce țin bine minte? Seara s-a dus vestea că s-a înecat un tânăr, elev în ultimul an de liceu, după ce a sărit din barcă. Apa era adâncă. Mie mi-a fost teamă de apă. Mama a plâns. Îi știa familia.”
A oftat. În tot timpul, cât am discutat, a continuat să filmeze evoluția lui George, înregistrând și discuția. Nu știu dacă și transmitea în direct, pe internet.
„Dar era frumos. Când? Anul? Vreți să-mi aflați vârsta!” Râde. „Să zic că a fost în vara dinaintea cutremurului. Ăla mare! Când am tremurat toți. Dar să știți! Era altfel! Atunci nu venea nimeni cu grătarul după el la Insulă. Păi la cămașă albă, cu mânecă scurtă, să te umpli de funingine? Se stătea și câte jumătate de oră la rând. Mie nu mi-au plăcut micii. Erau însă trei tonete pe care nu le pot uita. Una cu înghețată, la cornet. Le-am încercat pe toate: fistic, ciocolată, vanilie. Și acum le simt gustul! Alta era cu sirop. Din zmeură, căpșuni, cireșe. Fructe de sezon, că nu se foloseau conservanți. Aveau ei o măsură, cu țeavă pe dop la sticlă, de curgea în pahar, totdeauna, aceeași cantitate. Când umpleau paharul cu sifon, duduia în spate un motoraș, mai voiai unul. Și mai era alta, cu dulciuri. Plăcinte poale-n brâu, ciubuc, baclavale, faguri de miere, prăjituri, halviță. Nuga cu alune sau stafide. La astea te lingeai pe degete, că se lipea ceolofanul. Acum puține mai au același gust. Berea era ținută la gheață. Tata spunea că gheața era adusă de la Gherăiești. Iarna, când era ger, tăiau calupuri din Bistriță și o puneau acolo, cu sare, într-un beci mare. Ținea un an de zile. Dar nu era de pus în băutură. Doar de răcit.”
Sare ca arsă. Nepoțelul de cinci ani a luat o mică bușitură. Nu plânge. Casca și protecțiile pentru încheieturi îi dau iar curaj. „Aaa! Și mai era o tonetă, cu vată de zahăr!”
Georgiana Cosma a lucrat mulți ani departe de casă. A văzut lumea. Acum se bucură de pensie și de nepoțel. Insula însă… i se pare artificială, străină. Ceva nu se leagă. Odată cu vârsta, vedem totul cu alți ochi? N-au nicio treabă ochelarii.
Între necesitate și realitate
Natura luptă pentru drepturile ei. Toate lacurile, realizate prin baraje artificiale, se colmatează în timp. Ploile abundente nu țin cont de interesele piscicultorilor sau amplasamentul locurilor de agrement. Vegetația, mai ales în apă mică, este la ea acasă. Într-o zonă declarată mediu protejat, nu poți popula cu o specie nouă de pește, care să distrugă ecosistemul. Licitațiile pentru serviciile și spațiile comerciale care se pot concesiona, pe o perioadă de 5 ani, la Insulă, se desfășoară la sfârșitul lunii, pe data de 30.
Ziua Marinei în Bacău?
Gelu Ținori, președintele Clubului Nautic din Bacău, pregătea, împreună cu mai mulți colegi, o ambarcațiune adaptată, pentru tăierea vegetației din apă: o combinație între velier și șalupă.
„Față de ceilalți ani, perspectivele sunt foarte bune. Dacă ne ajută Dumnezeu, că din partea noastră se depune tot efortul, să reușim să curățăm Insula, după licitație, și avem noroc, venim cu bărcile clubului să ne desfășurăm activitatea. Noi funcționăm aici ca ONG, din 2000. Am organizat și Ziua Marinei de mai multe ori. După ce s-a colmatat zona, erau mai multe avioane și baloane cu aer cald, decât bărci pe apă. Când nu a mai fost apă, din motive obiective, ne-am mutat la Bicaz. Înainte de 1989, erau la debarcader peste 100 de bărci. Noi putem veni tot cu atâtea, dar modele noi. Mai reparăm și din cele vechi. Suntem producători de mici ambarcațiuni. Am avut și veliere, pe care le-am adaptat. Suntem societate non-profit, așa că toți banii pe care îi facem, îi vom investi să realizăm ceva aici. În afară de bărci vor fi și câteva ambarcațiuni, până la 20 de locuri, pentru plimbări pe lac. Să trecem de licitație. Oferta e liberă și se poate înscrie oricine. Eu îmi doresc ca după atâția ani să organizăm iar Ziua Marinei la Bacău, luna viitoare. Acum trebuie să convingem orașul, prin reprezentanții lui, să menținem nivelul apei mai sus. Vegetația a reapărut, pentru că adâncimea este mică. Suntem dispuși să aducem și o instalație de dragare.”
Pânza freatică
Ca specialist în domeniu, chiar dacă te afli în concediu, te interesează cum evoluează lucrurile zi de zi. Între necesitate și realitate, mai apar obstacole, care țin de natură, dar și de legile fizice.
„Nivelul apei este ridicat cu jumătate de metru. Mai mult nu se poate. Pânza freatică este aceeași. Dacă ridici aici, apa urcă și în partea dreaptă, în oraș. Am stat o lună și jumătate prin subsolurile blocurilor, când s-a umplut lacul. Trăgeam linii cu creta pe pereți, să văd cât crește. Prin construcție, ele erau gândite ca subsoluri tehnice. Însă oamenii și-au făcut boxe acolo. Nu vă imaginați ce miros îmbâcsit și câți țânțari erau. Aici vegetația va crește în fiecare an. Nu o să scăpăm niciodată de ea. Pentru că nu este flux de apă peste tot. Nu stuful este problema. Ce se depune pe fund și se acumulează. Nu tu oxigen, rău pentru pești. Și începe să miroase a baltă. Dacă adâncești un canal, la prima viitură, ce vine de la munte se depune aici. Aceasta este configurația zonei.”
A fost o discuție neprotocolară, cu Viorel Nechifor, director tehnic Exploatare Lucrări Hidrotehnice Bacău.
Partea tehnică
,,Noi am finalizat peste 90% din lucrări. Am făcut predarea către Primăria Bacău a obiectivelor de interes public. S-a făcut recepția lor. Asta înseamnă că băcăuanii au acces în incinta parcului, de la Insula de Agrement, urmând ca în urma Hotărârii Consiliului Local să fie scoasă la licitație fiecare locație, pentru concesionare pe un temren de 5 ani. Procedura se va desfășura la sfârșitul lunii iulie, conform legislației în vigoare. Activitatea societăților, care vor câștiga licitația, va putea începe imediat după semnarea contractului de închiriere. Sunt 11 locații. Unul dintre spații va funcționa ca un mini-magazin, cu produse specifice, o altă locație vizează accesul la debarcader și bărcile, pe zona nautică, iar celelalte vor fi cluburi, cafenele, pe o suprafață de 70 mp fiecare, cu tot cu zona de terasă. Insula va fi deschisă publicului tot anul. Noi suntem siguri că, în luna august, băcăuanii și nu numai se vor bucura de serviciile de calitate, oferite de aceste societăți.”
Nicolae Zaharia, director general la Societatea de Servicii Publice a Municipiului Bacău
