Departe de forfota vietii laice, in linistea dintre paduri, o fetita cu ochii albastri dar lipsiti de vedere se pregateste sa iasa in lume. Irina s-a nascut in 1996, odata cu Mânastirea Poglet. Biserica din lemn, cea pe care putem vedea si pipai, e veche de trei secole, dar asezamântul spiritual a fost infiintat recent prin stradania câtorva maici si sub indrumarea parintelui Arsenie, de la “Sf. Sava”. “Cine stie pentru ce suflet am venit noi aici”, le spunea, maicutelor, parintele Arsenie. Poate pentru Irinuca, poate pentru altcineva, doar Dumnezeu stie. Desi era foarte mica si abia invatase sa mearga, “ne trezeam mereu cu ea la mânastire”, spune maica Teofana. Intr-o zi, o familie venita de departe a gasit-o inotând prin buruieni. “Vleau la mânastire, vleau la mânastire”, repeta copilul. Impresionati de destinul Irinei, familia a donat un milion de lei pentru operatie. Maicutele au dus-o la Iasi, iar la intoarcere au incredintat-o familiei. Acasa, insa, nu avea cine sa o supravegheze clipa de clipa, parinti fiind plecati, ziua, la câmp. “Inalt PS Adrian de la Paris, care are acum 84 de ani, ne-a spus sa o pastram ca ea va fi comoara noastra” isi aminteste maica stareta Luciana. Si asa a fost. A ramas aici, iar maicutele au descoperit ca Irina, cea lipsita de vedere, are o voce de inger si o inima plina de iubire.
“Mie imi place cum sunt!”
“Nu a fost o viata prea austera pentru un copil?” o intreb pe adolescenta timida si, totusi, vesnic zâmbitoare. “Nu, mie mi se pare ca viata mea a fost buna, si ca educatie, si ca posibilitati”, raspunde fetita, gânditoare. Irina a invatat la scoala din Fulgeris, dar s-a bucurat de tot sprijinul maicutelor. Au ajutat- la lectii, citindu-i-le, i-au adus o persoana care stia limbajul Braille, i-au cumparat carti, reviste, CD-uri si DVD-uri. “S-a descurcat bine la scoala, era atenta si invata din clasa, spune maica stareta. Din toamna va merge la Seminarul Teologic din Roman.” O rugam pe Irinuca sa ne cânte ceva. “Cuvine-se cu adevarat” incepe fetita si vocea ei se inalta limpede si usoara in vazduh, iar noi uitam de toate. Se lasa tacerea… Ascultam, apoi, un cântec despre Moscova, “ce frumos oras“, si am vrea sa nu se mai termine. “Ea spera sa fie operata in Rusia, pentru o proteza la ochiul drept”, explica maica Luciana. Chiar daca vede doar umbrele zidirii, Irina e fericita: “M-am intristat odata ca ningea si ea nu vede cât e de frumos. Irinuca a simtit si a venit la mine. «Nu fi suparata, mi-a spus, mie imi place cum sunt». A fost o fire foarte iubitoare, avea nevoie de multa dragoste.” Si iubirea nu i-a lipsit. Nu i-au lipsit nici papusile, cartile in Braille, prietenii si familia. Mama ei vine foarte des la mânastire, iar maicile o ajuta pentru ca are copii multi si venituri mici. La Roman, Irinuca nu va merge singura, maicuta Serafima va fi cu ea, sa o ajute. Visul adolescentei e sa faca o facultate si sa invete sa cânte la pianina. “La seminar, voi studia muzica”, ne instiinteaza, cu bucurie, fetita. Cu vocea ei, ar putea ajunge o mare soprana, dar “e prea devreme, nu stiu, poate, spune, linistita, Irinuca. Cum o vrea Dumnezeu!”
Silvia Patrascanu
