Soferii care circula la ore de vârf in zona Pietei Centrale si in cartierul Serbanesti sunt exasperati de timpul pierdut in special la semafoare. In curând ar putea aparea in doua mari intersectii sensuri giratorii. Pentru amenajarea lor, vor avea de suferit temporar chiar soferii.
Zona Colegiului Economic „Ion Ghica”, la intersectia strazilor 9 Mai cu Bulevardul Unirii, este tranzitata in medie de circa 12.000 de autovehicule pe zi. Indiferent din ce parte a intersectiei ar veni, soferii trebuie sa stea la rosu de cel putin doua ori daca sunt ghinionisti. Sfârsesc asadar prin a pierde cel putin 5 cinci minute in aceasta parte a orasului sufocata in special la orele de vârf. Adica, „dimineata, 7-8 si dupa-amiaza 14-15.30”, ne spune Florin Draghici. „Am stat si de câteva ori la semafor, ca sa trec, asadar un sens giratoriu ar fi util”.
„Se sta si câte cinci minute si e destul. Niciodata nu am prins unda verde”, spune si Gheorghe Popa.
Si la intersectia strazilor Bulevardul Unirii si Calea Romanului sunt aceleasi probleme. Soferii care vin dinspre Serbanesti sau Letea Veche au dificultati când vine vorba de a se incadra in trafic. „Am stat si zece minute aici si am mai vazut si alte accidente”, spune un alt sofer.
Lucrarile trebuie sa inceapa
In ambele intersectii ar urma sa fie amenajate in curând sensuri giratorii menite sa fluidizeze traficul. Proiectul de hotarâre a primit avizul consilierilor locali in luna iulie, dar lucrarile vor incepe abia in aceasta luna. „Primaria Bacau a transmis ordinul de incepere a lucrarilor, astfel incât investitia va demara cât de curând. Executantul lucrarii este SC Instal Design Bacau, societate care a câstigat licitatia organizata in acest sens. Valoarea lucrarilor este de 452.869 de lei”, a precizat Ionut Tomescu, purtator de cuvânt al Primariei Bacau.
Durata de executie a celor doua sensuri giratorii este de 4 luni de la data ordinului de incepere a lucrarilor, asta daca se respecta. Disconfortul cauzat de amenajarea propriu zisa a celor doua sensuri giratorii va fi suportat tot de soferi.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.