27 noiembrie 2024

Absolvenți de liceu în probele de foc ale examenului maturității

Primele emoții reale la Bac

Examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2020, a început luni, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Marți, 23 iunie, se va desfășura proba la Limba și literatura maternă, iar miercuri, 24 iunie, va avea loc proba obligatorie a profilului. Ultima probă scrisă, proba la alegere a profilului și a specializării, este programată joi, 25 iunie. În județul Bacău, examenul este organizat în 26 de centre. Probele orale nu s-au mai susținut, din cauza pandemiei, acestea fiind echivalate după notele din anii de liceu. Practic, abia acum încep primele emoții reale pentru candidați.

Cu mască pe față, termometrizați la intrarea în centrele de examen, cu păstrarea distanțării sociale în clase, absolvenții de liceu au intrat în focurile Bacalaureatului. Probele au început la ora 9:00, iar timpul destinat elaborării lucrării scrise a fost de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. În toate sălile de examen au fost montate camere funcționale de supraveghere video și audio. La subiectul I absolvenții de liceu de la profilul real și tehnologic, precum și filiera vocațională au avut un text la prima vedere „Amintiri despre G. Călinescu”, de Mircea Bandu, la celălalt subiect, candidații au avut de făcut un text argumentativ despre cum contribuie mass-media (dacă da sau dacă nu) la crearea imaginii publice a unei persoane, iar la subiectul III a fost un eseu despre particularitățile unei comedii studiate. Subiectele de la Bacalaureat 2020 pentru profilul uman au fost asemănătoare cu cele de la profilul real, în privința textelor la prima vedere. A diferit, însă, cerințele, care sunt conforme cu programa pentru acest profil.



La această probă au fost înscriși 4.047 de candidați în total județ. Au fost prezenți doar 3.982, iar absenți 64. S-a înregistrat și un eliminat pentru tentativă de fraudă, la un liceu din județ, care nu mai are voie să participe la acest examen, pentru următoarele două sesiuni. Nu a fost niciun caz special și niciun candidat cu temperatura peste maximum admis.   

Prima probă la examenul de bacalaureat se pare că a fost foarte simplă pentru toți cei care s-au prezentat luni dimineață la examen. Absolvenții de clasa a XII-a promoția 2020 au răsuflat ușurați când au primit subiectele iar cei care au venit la examen din promoțiile anterioare spun că pentru ei anul acesta e norocos din punct de vedere al acestor examene. Toți cei cu care am stat de vorbă la ieșirea din sala de examen au spus că a fost foarte ușor și chiar au așteptări mari. În aceste condiții, cel puțin după afirmațiile celor care susțin Bac-ul în această sesiune, probabil că vom avea cele mai bune note din toate timpurile. (Florin Ștefănescu)

A fost destul de ușor și cred că am avut emoții degeaba. Sunt mulțumit și sper să fie la fel de simplu și la Mate și la Chimie. Din punct de vedere al măștii, nu au fost probleme. M-am învățat. Aștept să termin examenele și să-mi găsesc un loc de muncă.” – George Mălin Ivanciu, Liceul Tehnologic „D. Mangeron”

 

 

 

 

 

 

Am făcut toate subiectele cu ușurință. Mai am la Mate și Biologie și sper că va fi bine. Cred că am și avut noroc anul ăsta cu subiectele. Cât despre afișarea anonimă a rezultatelor, eu cred că e bine. Nu trebuie să știe toată lumea ce note luăm și cred că e în joc și protecția datelor personale.” – Diana Manea, Liceul Teoretic „H. Coandă”

 

 

Nici vorbă de emoții, mai ales că a fost atât de ușor. Am primit și codul în baza căruia vom primi rezultatele și cred că asta e o decizie bună, pentru că ne privește personal ce note luăm. Am ceva emoții la Mate, dar cred că o să fie bine.” – Ionuț Silviu Fitcal, Liceul Tehnologic „D. Mangeron”

 

Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 30 iunie (până în ora 12:00). Ca și la Evaluarea Națională, în baza acelorași prevederi din Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD, afișarea rezultatelor se va face prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului. Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 16:00 – 20:00, respectiv 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00, iar rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 5 iulie. Pentru a fi declarat promovat la bacalaureat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea și obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Sesiune specială

Absolvenții aflați în izolare/confirmați pozitiv cu noul coronavirus vor susține examenul de Bacalaureat în etapa specială, începând cu data de 6 iulie. La această etapă vor participa doar absolvenții care au avut temperatura peste maximul admis, au fost in izolare, carantină, au afecțiuni cronice care pot crește receptivitatea sau severitatea afecțiunii în contextul pandemiei, sunt spitalizați/internați, în prima etapă a examenelor naționale, pentru diverse afecțiuni.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014