Veacul fanariot nu a fost greu de la început. Ba chiar, numirea domnilor fanarioți a avut și câteva trăsături pozitive sub forma unor mici reforme introduse de aceștia. Dar, lucrurile aveau să se schimbe tragic destul de repede. 100 de ani au durat domniile străine în țările românești dar problemele nu s-au sfârșit odată cu îndepărtarea acestora și cu revenirea domnilor pământeni. Au mai trecut zeci de ani până când să apară o fereastră de oportunitate care să permită Unirea lui Cuza și reformarea statului. Desigur, a urmat Monstruoasa Coaliție care a adus iarăși prinț străin care să domnească peste români. Să nu ne lăsăm furați de peisaj, marile merite puse în seama lui Carol I sunt consecința reformelor lui Cuza. În schimb, prințul străin a găsit de cuviință să semneze un tratat secret cu Austro-Ungaria, prin care România se angaja să sprijine militar imperiul vecin, deși acesta aplica un tratament umilitor românilor din Transilvania.
Acum, să ne uităm ce avem în țară. Un nou veac fanariot chiar dacă guvernatorul coloniei este născut în țară. Regulile în țară se fac în străinătate, economia este condusă de concerne străine, Armata este coordonată de generali străini în numele unor presupuse clauze, politica ne este dictată din alte capitale și așa mai departe. Țara asta nici nu-și amintește că acum 30 de ani producea locomotive, vapoare, mașini-unelte, elicoptere, avioane de pasageri și de luptă, tancuri și alte bunuri care înglobau cunoștințe înalt calificate. La naiba, puștimea se uită cu mirare la niște filmări de acum 40 de ani cu blocurile de locuințe mutate pe șine, evenimente intrate în obișnuință la vremea respectivă. V-ați întrebat ce mai poate produce, astăzi, țara asta, de una singură? De ce românii sunt căutați doar pentru că cer puțin când muncesc în agricultură?
Și noul veac fanariot a început relativ ușor, fără multe bătăi de cap, ba chiar cu o creștere a nivelului de trăi. Românii au putut vizita Europa, să meargă la muncă, să-și cumpere produse în rate și așa mai departe. Încetul, însă, șurubul s-a strâns; companiile românești au fost eliminate, politicienii români independenți au fost dați la o parte prin tot felul de mijloace. Desigur, să nu uităm cum înșiși românii au pus umărul la această schimbare. Azi nu știm ce vrem și ce suntem; ne învârtim în loc ca niște găini cu gâtul tăiat. Urmează cei 100 de ani de sclavie. Pentru că am făcut totul ca să demolăm toate mecanismele de protecție, ne-am vândut industria sau am demolat-o, am vândut străinilor și pământurile agricole, am retrocedat totul, chiar și acele imobile pentru care am plătit despăgubiri proprietarilor iar acum vrem să înstrăinăm bruma de avere rămasă în seama statului.
Să ținem seama că Unirea de la 1859 a fost posibilă într-un anumit context internațional. Am ieșit, atunci, din sclavie nu pentru că am fi făcut noi lucruri extraordinare – deși am făcut și noi destule – ci pentru că s-au aliniat planetele. Am avut noroc. Ieșirea din actuala sclavie nu se va putea face decât într-un context similar. Adică, pe scena politică internațională să se producă evenimente care să determine o Putere mondială să aibă nevoie de o Românie puternică și independentă. La 1859, Franța a avut nevoie de o Românie puternică la gurile Dunării și a făcut-o prin efortul lui Napoleon al III-lea și a lui Al. I. Cuza.
Astăzi, deocamdată, nimeni nu are nevoie de așa ceva.
