Interviu cu Camelia Cojocariu, custode al Casei Memoriale “Nicu Enea”, Bacau
– Anul acesta, pe 28 mai, s-au implinit 115 ani de la nasterea pictorului bacauan Nicu Enea…
– …iar luna acesta, pe 16 septembrie, se implinesc 52 de ani de la trecerea lui in nefiinta. Iata ca il comemoram si prin intermediul ziarului DESTEPTAREA, consemnând pentru cititori câteva aspecte din viata si creatia marelui nostru pictor si asi incepe cu o parte din biografia lui. Este fiu de tarani agricultori, Catinca si Vasile Enea, din satul Valea Arini, comuna Lucacesti, astazi Magiresti, la 28 mai 1897. Parintii lui erau oameni modesti, nu au facut politica. Probabil ca talentul l-a mostenit de la un unchi al lui din partea mamei, pe numele lui Zaharia, care fara scoala, a pictat pe Valea Tazlaului mai multe biserici, ceea ce va face si nepotul lui peste ani. A facut scoala primara la Lucacesti, apoi scoala de invatatori de la Piatra Neamt. Dupa absolvire, ideea de a merge la Belle Arte i-a incoltit in minte, insa parintii erau impotriva, se gândeau mai bine sa fie invatator in sat, preot. Dupa liceu s-a angajat ca invatator in satul Goioasa, pentru a face rost de bani. In 1921 i s-a implinit visul reusind la Bucuresti, la Belle Arte, insa nu urmeaza decât doi ani, din cauza situatiei materiale precare. Vine in Bacau, intra ca invatator la Scoala de invatatori, astazi Colegiul “Stefan cel Mare”. Incepe sa lucreze cu frenezie, are prima expozitie in 1925 in Bacau, sub umbrela lui Grigore Tabacaru. In acea perioada o cunoaste pe viitoarea lui sotie, Elvira Palosanu Gârleanu, iar un an mai târziu se casatoresc. Casa in care ne gasim acum, devenita muzeu, a fost construita de tatal Elvirei, Gheorghe Palosanu, ofiter de cariera, si donata proaspetei familii in 1929, unde au locuit pâna la moartea lor, Nicu Enea in 1960, bolnav de neoplasm pulmonar, iar sotia lui in 1988. A fost inmormântat la Cimitirul Eternitatea din Bacau.
– Se vede si acum, o casa modesta, cu un singur etaj, un hol la intrare, o sufragerie la parter, un dormitor si atelierul pictorului, la etaj, situata atunci la marginea orasului, iar astazi, sufocata de blocurile care s-au construit chiar pâna in gardul curtii. Cum a ajuns muzeu?
„Recenta manifestare a simpaticului pictor moldovean este o afirmare mai mult a talentului sau si o vie dovada a insusirilor artistice ce le poseda.”
N. Tonitza
– In 1970, la zece ani dupa moartea pictorului, Elvira Enea iese la pensie din invatamânt (si ea a fost o buna pictorita, terminând tot Belle Arte, insa din dragoste pentru sotul ei a stat in umbra lui, sprijinindu-l in intreaga lui cariera, preferând cariera didactica, predând in mai multe licee din Bacau desenul si caligrafia) si face un gest extraordinar: doneaza statului casa, 133 de tablouri si 202 lucrari de grafica in carbune si creion. Pune atunci Comitetului de Cultura, reprezentantul statului in Bacau, o singura conditie, sa lucreze ca muzeograf aici, pâna la sfârsitul vietii ei. In donatie au mai intrat terenul si alte bunuri personale ale pictorului, toate sunt aici, dupa cum vedeti, in starea lor originala, mese, scaune, dulapioare, obiecte de folosinta comuna, sevaletul, podoabe taranesti, alaturi de doar 55 de tablouri din colectia donata, restul fiind expuse la Muzeul de Arta, la Consiliul Judetean sau sunt in conservare la acelasi muzeu, printre care si celebrul tablou “Elvira”, care are nevoie de restaurare.
– Sa revenim la studii.
– A revenit in Bucuresti, a terminat tudiile academice in 1928, având o prolifica si stralucita activitate de creatie, sub indrumarea unor eruditi si straluciti pictori: Camil Ressu, Verona. Interesant este ca in aceeasi perioada urmeaza si cursurile Academiei Libere de Pictura, unde ii are ca profesori pe Tonitza sau Petrascu. De aici lucurile iau o turnura favorabila viitorului mare pictor Nicu Enea.
– Doamna Cojocariu, este de notorietate faptul ca Nicu Enea a fost iubit, stimat, apreciat, dar si invidiat, chiar urât in unele cercuri artistice, in grupurile bucurestene. Sa incercam o periodizare din viata si creatia lui Nicu Enea.
– Putem distinge trei mari perioade: una de insusire a mestesugului si de cautare a unui drum propriu, din 1921 si pâna in 1928, apoi perioada maturizarii si afirmarii lui ca artist, 1928 – 1947, iar ultima perioada a vietii si creatiei a fost marcata de numeroase probleme de adaptare (1947-1959), probleme pe care pictorul le-ar fi depasit daca moartea nu l-ar fi rapit prea repede. A fost derutat de mutatiile produse in tara si rupt de ambianta intima a creatiei. A cautat solutii pentru continuarea activitatii lui creatoare, dar si pentru a supravietui, a mers pe santiere, s-a documentat in fabrici, in satele judetului, situatia lui materiala fiind la limita. A fost marginalizat ca artist, fiind etichetat pe nedrept ca artist al Casei Regale. Stiti cum au fost vremurile.
„Enea pictorul, Bacovia poetul si Luca tragedianul au suit cu greu calvarul unor timpuri de indiferenta. (…) Bacaul ar trebui sa se cutremure, sa se emotioneze, sa aplaude in aceste momente când in mijlocul sau traieste o personalitate artistica atât de apreciata in alte parti.”
Grigore Tabacaru, ziarul Bacaul – 1936
– Nu stiu daca este adevarat, am gasit consemnat in diferite lucrari ca pentru o cartela de mâncare a fost nevoit sa faca afise, panouri si chiar a pictat portretele clasicilor marxisti, inclusiv a lui Stalin.
– Din pacate este adevarat. A facut absolut de toate. De altfel, intr-o seara de septembrie ii spunea prietenului lui Grigore Coban ca incearca sa depaseasca momentul si vrea ca arta lui sa ia un alt drum, numele lui sa ramâna strâns legat de arta lui, de credinta lui in frumos si culoare. Atunci, dar se mai intâmpla si acum, dupa 52 de ani de la moartea lui, ca oameni nedocumentati, chiar rau-voitori, sa continue denigrarea lui.
– Nicu Enea a avut cea mai buna perioada a sa ca pictor intre anii 1925-1947, traind si afirmându-se ca un mare artist alaturi de alti creatori celebri in epoca, acea perioada dominata de o generatie de aur a artei si literaturii române. Care a fost asa-zisul motiv al trecerii lui de autoritati si de critica in acel con de umbra?
– In primul rând i s-a reprosat ca a fost pictor de curte, al Curtii Regale, cum am mai spus, insa el nu a pictat numai pentru Curtea Regala. El a avut sansa sau nesansa sa fie remarcat si apreciat, inca din studentie de Regina Maria, care l-a ajutat, mai ales in organizarea unor expozitii la mai toate marile sali din Bucuresti, la Universul, la sala Ileana. Tot cu sprijinul reginei face o vacanta la Balcic, impreuna cu sotia. Acolo, Regina Maria, dupa cum se stie, avea un castel. Sunt superbe lucrarile realizate la Balcic, avem si noi aici lucrari din acea perioada. De fapt, acolo mergeau foarte multi artisti ai vremii, cum se intâmpla si acum. In anii 1933-1934, Nicu Enea este sprijinit de Casa Regala pentru o vacanta de lucru in fosta Iugoslavie, pe Coasta Dalmatiei, unde lucreaza intens si se finalizeaza cu doua mari expozitii, una la Belgrad, unde a avut un succes rasunator (consemnat de altfel in presa vremii), si alta la Zagreb, fiind un bun priliej de lansare in strainatate, multe lucrari ramând in acele muzee sau in colectii particulare. Cine ne viziteaza muzeul, casa memoriala unde ne aflam, va avea ocazia sa vada lucrari extraordinare din acea perioada.
„Pictorul Enea s-a ridicat din mijlocul oamenilor judetului Bacau si in opera lui se reflecta si apar caracterele specifice de infatisare morala si spirituala ale lor. Artist de sensibilitate rara prin creatia lui atinge un inalt potential de arta”.
Ion Jalea, Steagul Rosu – 1970
– Doamna Cojocariu, sa revenim la perioada “regala”.
– La intoarcere in tara, face un popas la Venetia si la Roma, fiind impresionat de operele pictorilor renascentisti, mai ales de Michelangelo si a vrut, dar si a realizat lucrari de mari dimensiuni, dupa modelul marelui pictor italian. Asa reusit sa realizeze celebrul ciclu “Artele”, cele sase arte, muzica, dansul, poezia, arhitectura, pictura si literatura, lucrari decorative, de mari dimensiuni, in Palatul Regal, partea vestica, iar astazi sunt expuse la Muzeul de Arta din Bucuresti. Nicu Enea a pictat de toate, de la portrete (de altfel unul dintre cei mai apreciati portretisti ai vremii, apreciat de Tonitza), natura statica, flori, peisaje, nuduri, cât si arta monumentala, cum este cupola Teatrului Bacovia, biserica Sfintii Voevozi din Cartierul CFR (am auzit ca in urma unor lucrari de restaurare, lucrarea a fost acoperita), dar si lucrari de restaurare la Catedrala din Chisinau, plafonul ambasadei fostei URSS.
– Nicu Enea are un succes rasunator in 1935, la marea expozitie de pictura de la Paris. Despre ce este vorba?
– Pictorul bacauan a participat la acea mare expozitie si a luat medalia de argint, pentru lucrarea “Elvira”, un portret al sotiei sale. De precizat este ca la acea expozitie nu s-a acordat medalia de aur, tabloul nu este in expozitia noastra, avem doar niste fotografii. Si in tara a luat numroase premii, cu foarte multe lucrari. Acesta este omul, artistul Nicu Enea, nascut in tinuturile noastre, care a locuit si a creat in casa de pe strada care ii poarta numele, aflata lânga Kaufland. Daca cu multi ani in urma casa – muzeu era punct de reper, acum am ajuns sa folosim alte coordonate pentru a indentifica Casa Memoriala “Nicu Enea”. In semn de respect si apreciere, o scoala din Bacau ii poarta numele si s-au scris mai multe lucrari, monografii despre viata si opera mareului nostru pictor. Eu nu ma feresc de superlative, deoarece ele sunt acoperite in opera, in ceea ce s-a scris in presa vremii.
– Nu a vut mostenitori?
– Din pacate nu, insa talentul lui s-a transmis unui nepot dupa frate, Nicolae Enea, care a ajuns un mare sculptor, pe care l-am cunoscut in 2005 aici, când a fost redechis muzeul dupa doi ani de reparatii. Un om distins, modest, insa destul de discret in declaratii si aprecieri. Nu s-a consemnat nimic, nu exista nimic in arhivele noastre cu privire la acest om. El a si realizat bustul lui Nicolae Enea, care este amplasat la intrare in muzeu. A murit acum patru ani, insa fiul acestuia, stranepotul lui Nicu Enea, a terminat tot sculptura anul trecut, dar, din pacate sau din fericire, a plecat in Elvetia.
„Valoarea artei lui este dubla: de marturie si etalon al unei epoci care a avut o medie foarte inalta a creatiei plastice si care a impus lumii pictura româneaca.”
Ion Frunzetti, ziarul Tomis – 1978
– Spuneati de acel nemeritat con de umbra in care s-a zbatut multi ani Nicu Enea, ce s-a facut pentru memoria lui, pentru reabilitare in anii din urma?
– Va spuneam ca in 1970, Elvira Enea a donat aceasta casa Muzeului de Arta din Bacau, ea devenind custode al muzeului organizat aici. S-a luptat foarte mult, a muncit extraordinar pentru ca sotul ei sa-si recapete statutul, respectul pentru creatiile lui. A realizat mai multe expozitii, prima in 1966, dar si mai multe retrospective, prima in 1965, itineranta, prim mai multe orase din tara, alta in 1978, la fel in zeci de orase din România. A muncit extraordinar, a carat tablourile lui prin toata tara, l-a iubit foarte mult si, de aceea si-a consacrat intreaga viata sotului ei, afirmarii lui ca artist, iar dupa aceea pentru pastrarea vie a memoriei pictoruluii. Gestul ei de a dona tot ce au avut, o parte din creatiile pictorului este unul de mare generozitate, de suprema iubire, sacrificându-si propria cariera pentru ca Nicu Enea sa-si poata pune in valoare talentul si maestria artistica. In 1997, Muzeul de Arta a organizat o interesanta retrospectiva, si speram ca in octombrie, anul acesta, sa reusim o noua retrospectiva, la care invitam toti bacauanii si in special elevii, tinerii care stiu mai putin despre Nicu Enea.
– Sunt informatii pe internet ca lucrarile lui Nicu Enea se vând bine la licitatiile interne, cu sume importante, semn ca creatia lui Nicu Enea revine in actualitate.
– Sunt foarte multe lucrari ale pictorului raspândite in lume si in tara. Lucrari ale lui Nicu Enea pot fi vazute la Peles, Pelisor, la Iasi, Braila, Constanta, Bucuresti. Este din ce in ce mai cautat, mai bine cotat. Recent am auzit de la o distinsa profesoara din Bacau ca un colectionar din Iasi poseda aproape 900 de lucrari semnate de Nicu Enea. Va dati seama de volumul de munca, de puterea lui de creatie. Critica a fost destul de dura cu creatia lui, s-au dat si note, unele sunt de nota 10, altele de cinci. Este mai putin important. Noi trebuie, avem datoria sa-l pretuim, in conditiile in care Bacaul nu are prea multe valori artistice.
– Un sondaj pe strada, care nu este reprezentativ, insa da un semnal despre un eveniment, despre o persoana, o personalitate, din sondaj a reiesit ca doar doi bacauani din 10 stiau cine a fost Nicu Enea.
– Din pacate, insa nu comentez. Pot sa va spun ca de anul trecut am incheiat un parteneriat cu Liceul de Arta, prin care incercam sa-l promovam pe Nicu Enea, sa-l facem cunoscut, in acelasi timp organizam periodic aici expozitii ale elevilor, pentru a le promova arta lor, alaturi de marea arta a pictorului Enea. Am avut pâna acum sapte asemenea expozitii, care s-au bucurat de succes. Profesorii de la Colegiul de Arta sunt interesati de colaborarea cu noi, ceea ce ne da sperante ca Nicu Enea, creatia lui nu vor fi uitate.
– Câti vizitatori a avut muzeul anul acesta?
– Peste 350 de vizitatori, individuali, grupuri, plus copiii care expun la noi, evident gratuit. Foarte putini, extrem de putini, in conditiile in care, ma uitam pe documentele din anii 70-80, aici veneau si câte 10 grupuri pe zi, iar acum abia avem un grup la sase luni. Cu durere, am asistat la o discutie petrecuta aici, in fata muzeului. O doamna trecea cu un copil, iar acesta a remarcat si a zis, uite bunica, aici este casa pictorului Nicu Enea. Hai sa intram! Reactia a fost stupefianta, lasa muzeul, trebuie sa mergem la mall.
Dupa cum vedeti avem valori dupa care tinerii ar trebui sa se ghideze in viata, insa, din pacate, au alte preocupari, notabile si acestea insa nu se poate fara cultura, fara arte. De aceea ii invit pe toti tinerii, dar si pe adulti sa-si faca timp liber sa vina la noi, macar pentru 10 minute, pentru 30 de minute, este o ocazie de a te incarca spiritual, pentru a vedea si afla viata unui om care a trait in timpurile noastre, a creat pentru noi, dar si pentru posteritate. Daca nu vor afla neaparat ceva senzational, cu siguranta vor deveni mai buni, mai intelepti si, sunt sigur ca vor privi viata nu numai din pragul mall-ului, ci si prin prisma culturii, a artei in special.
