Totul intr-o zi
La finalul acestei saptamâni, Bacaul va gazdui Campionatul National de Seniori la powerlifting. Calendarul competitiei ce se va desfasura in Sala de Atletism a fost comprimat intr-o singura zi: cea de sâmbata. La ora 10.00 va avea loc proba cântarului, cele doua reuniuni urmând sa se desfasoare in cursul dupa-amiezii. La ora 13.00 vor intra in concurs fetele, pentru ca de la ora 16.00 sa inceapa sesiunea masculina, care reuneste la start 37 de participanti legitimati la cele mai importante cluburi de profil din tara.
Debut pe podium?
Printre cele reprezentante ale sexului frumos care isi vor disputa suprematia la categoria lor de concurs se numara si o debutanta. Este vorba de halterofila Loredana Metehau, care va reprezenta clubul gazda, CS Bronx Bacau. „Am ales sa concurez si la powerlifting deoarece m-au atras antrenamentele de la acest sport. In plus, CS Bronx este o forta in powerliftingul national. Personal, fiind la debut, mi-am propus sa urc pe podium”, a declarat Loredana, care a explicat si care este, in opinia sa, diferenta majora intre haltere si powerlifting: „In haltere, tehnica e de baza. Dincoace, ai nevoie in special de forta”.
Nu-s gazde bune!
Antrenorul CS Bonx, Daniel Zodian se mândreste cu sportivele sale: „Toate sunt frumoase si valoroase; i-ar putea face oricând sa plânga pe baieti in sala de forta. Imi pun sperante in ele, mai ales ca vor alcatui grosul participantelor la aceasta editie a Nationalelor”. Zodian nu vrea sa fie o gazda buna la competitia din acest weekend, avertizându-si de pe acum adversarii: „Obiectivul nostru este cât se poate de clar! Ne-am propus sa câstigam titlul national absolut atât la feminin, cât si la masculin”.