Am auzit multe aberații în această perioadă de carantină, o vorbărie nesfârșită, declarații oficiale care se băteau cap în cap, transmițându-ți o teribilă stare de insecuritate, de angoasă. Sunt emisiuni pe la televiziunile noastre din care nu se înțelege nimic, pentru că dialogul nu se leagă, de parcă ar fi din proza absurd a lui Urmuz, cu întâlniri absolut întâmplătoare între cele mai ciudate obiecte. Și tot din Urmuz îmi vine în minte ce spunea despre unii funcționari incompetenți de la tribunal, specie de care ne izbim și acum, în diverse locuri, nu numai în cel numit de scriitor: „Decât să-și piardă timpul mâzgâlind în acte, mai bine ar servi de ventilator”. Care e atât de prețios acum, în tristele vremuri de pandemie!
Ei, dar a început relaxarea și e weekend, așa că pot să părăsesc zona sumbră, știrile panicoase, și să răsfoiesc un alt gen de presă, să mă uit pe niște reviste glossy care-mi fac cu ochiul. Încep cu ediția engleză a celebrei publicații „Vogue”, care ne face o surpriză de zile mari, publicând pe copertă o splendidă imagine a actriței Judi Dench. Iar această alegere a editorilor spulberă prejudecățile legate de bătrânețe, pentru că Dame Judi Dench are 85 de ani, fiind cea mai vârstnică persoană care a pozat pentru cunoscuta revistă de modă. Actrița e îmbrăcată în roz și e încântătoare, destinsă, radiantă, cu o privire francă și un surâs fin, plăcut, întreaga ei înfățișare respirând un calm regal. De altfel, ea ne sfătuiește să continuăm să râdem în această perioadă grea, fiind cel mai bun lucru pe care-l putem face. Judi Dench, cu ochii ei albaștri, cu părul alb, tuns scurt, pixie, este întruchiparea artei de a îmbătrâni cu grație.
Urmându-i sfatul, acela de a râde, fără să mă las copleșită de gânduri negre, mă opresc la o știre din presa franceză, care relatează un caz hilar, și anume, punerea sub acuzare pentru agresiune sexuală a fostului președinte francez Valéry Giscard d’Estaing, acum în vârstă de 94 de ani. Plângerea aparține unei jurnaliste germane, care i-a luat un interviu acum doi ani (i-a trebuit ceva ca să-și dea seama ca a fost „agresată”!), timp în care, spune ea, venerabilul domn i-a scăpat, de vreo trei ori, mâna pe fese. Iar ea nu a avut cum să-l împiedice, vai, de parcă era vorba despre cine știe ce forță a naturii. Ridicolul absolut, total lipsită de umor nemțoaica! N-a prea nimerit-o însă cu francezii, că la ei nu ține genul ăsta puritan, cu trecere la americani. Mulți președinți francezi au fost și mari seducători, cu multe amante, din rândul actrițelor faimoase, mai ales.
Există și o istorie erotică de la Elysée, scrisă de Jean Carrigues, unde sunt dezvăluite multe dintre secretele palatului. Lui Valéry Folamour, cum mai este alintat VGE, i se atibuie aventuri cu Marlène Jobert, Marie Laforêt, Mireille Darc și se șoptea ceva chiar de Lady Diana. Nu l-a întrecut însă la capitolul acesta pe Jacques Chirac, un seducător compulsiv, se pare, care deținea trei garsoniere pentru întâlnirile sale. Avea un întreg anturaj feminin, care, de altminteri, a pus în circulație și niscaiva vorbulițe malițioase, cu străvezii aluzii sexuale, despre acesta: „Chirac, cinci minute cu tot cu duș!” Spre sfârșitul vieții a uitat însă tot ce trăise, și manevrele politice, și conflictele din căsnicie, și multele amante, pentru că a făcut un Alzheimer. Și nici Valéry Giscard d’Estaing nu-și mai amintește nimic despre întâlnirea cu jurnalista care-l acuză. Totul e atât de ridicol, că nu poți decât să râzi, e singura reacție deșteaptă.
