Patru asistente medicale din Bacău care au fost externate, luni, de la Spitalul de Boli Infecţioase „Sf Parascheva” din Iaşi, după ce s-au vindecat de COVID-19, au lăsat o scrisoare de mulţumire personalului au avut grijă de ele.
„Astăzi, am avut un grup de patru asistente de la Bacău care au plecat acasă. Ele nu au avut forme de boală care să ne pună probleme, dar au urmat corect toate sfaturile. Ne-au dat o scrisoare de mulţumire pe care au lipit-o pe geam, extrem de emoţionantă, ca să spun aşa. Este important să vezi cum chiar colegii tăi, cadre medicale, sunt mulţumiţi de ceea ce au găsit din punct de vedere al îngrijrii medicale, dar nu numai din punct de vedere al îngrijirii medicale, ci şi din punct de vedere al căldurii umane”, a declarat luni, presei, dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.
Potrivit sursei citate, acestea nu sunt singurele externări făcute în ultimele zile.
„Sâmbătă şi duminică s-au făcut externări pentru că am avut persoane, pacienţi care aveau două teste consecutiv negative. Deci, pot fi etichetaţi ca fiind vindecaţi. Acasă vor rămâne în autoizolare încă 14 zile, sunt urmăriţi de către medicul de familie şi nu părăsesc domiciliul”, a spus dr. Dorobăţ.
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase la Iaşi a precizat că de la începerea pandemiei de COVID-19, la această unitate medicală au fost îngrijite multe cadre medicale din judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Bacău.
„Am avut doctori care au stat şi în Terapie Intensivă, unde, desigur, condiţiile şi restricţiile sunt mult mai stricte faţă de restul spitalului. Nu am avut niciun fel de problemă. Cadrele medicale înţeleg exact condiţiile care există, şi situaţia din punct de vedere al riscului celor de acasă. Dacă ar fi să ne gândim la riscul personalului medical de aici, a celor care îngrijesc aceşti pacienţi, înţeleg condiţiile. De altfel au fost extrem de încântaţi pentru că au văzut că spitalul este renovat şi în cea mai mare parte au fost mulţumiţi şi de condiţiile hoteliere. Aşa cum ştiţi, fiind vorba de un spital care a împlinit 115 ani de la înfiinţare a fost destul de greu să oferim nişte condiţii superbe în tot spitalul”, a spus dr. Carmen Dorobăţ.
Potrivit acesteia, spitalul lucrează la capacitate maximă, iar întreg compartimentul de Terapie Intensivă este ocupat în totalitate.
Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi este centru regional unde se efectuează teste pentru depistarea COVID-19, cei infectaţi fiind spitalizaţi. Unitatea medicală are o capacitate totală de cazare de 210 paturi. AGERPRES
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.