Potrivit Direcției Sanitare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău, în județ mai există încă trei focare de Pestă Porcină Africană.
Virusul a fost depistat la porci domestici din gospodăriile populației din localitățile Dealu Perjului și Bărboasa, comuna Oncești și Răcăciuni, comuna Răcăciuni, acesta fiind și cel mai recent caz depistat ieri, la un porc domestic, găsit mort în cotețul unui țăran de aici.
Din acest motiv,încă de la notificarea suspiciunii de boală, pe proba analizată în laboratorul de la DSV Bacău, veterinarii băcăuani au intervenit de urgență și gospodăria afectată a fost plasată sub supraveghere oficială, ancheta epidemiologica fiind în desfășurare.
În plus, au fost s-a decis restricționarea circulației persoanelor, animalelor, produselor, subproduselor și mijloacelor de transport.
„De asemenea, sunt active restricțiile pentru 21 cazuri de P.P.A. la porc mistreț în Fondurile de vânătoare nr. 43 Sascut (1 caz), nr. 31 Parincea (7 cazuri), nr. 53 Vultureni (2 cazuri), nr. 33 Gioseni (1 caz), nr. 29 Odobești (1 caz), nr. 41 Trebeș (3 cazuri), nr. 46 Găiceana (1 caz), nr. 34 Pâncești (2 cazuri), nr. 51 Pralea (2 cazuri), nr. 52 Glăvănești (1 caz)”, au transmis reprezentanții DSVSA Bacău.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.