Numărul de internări în spitalul din Onești pentru persoanele infectate cu noul coronavirus și confirmate pozitiv s-a dublat în ultimele șapte zile (30 aprilie-6 mai) – spune primarul municipiului, Nicolae Gnatiuc, într-un nou semnal de alarmă adresat instituției prefectului și Direcției de Sănătate Publică (DSP). Dacă pe 30 aprilie au fost 55 de internări, pe 6 mai s-a ajuns la 108.
Zilnic, la Spitalul Municipal din Onești sunt aduși pacienți din focarele de Covid-19 de la Moinești, Comănești și Dărmănești. Nicolae Gnatiuc spune că există pericolul ca în acest ritm activitatea în spital să fie blocată. Primarul reamintește că astfel de pacienți ajung numai în spitalele din Onești, Bacău și Buhuși, nu și la Moinești și la Comănești.
De la debutul crizei de Covid-19 – a precizat Nicolae Gnatiuc -, spitalul din Onești a beneficiat de prea puține echipamente de protecție (combinezoane, măști, mănuși, dezinfectant și viziere) a căror valoare este de aproximativ 190.000 de lei. Spre comparație, implicarea Consiliului Județean, a Primăriei și Consiliului Local Onești, a unor firme, oameni de afaceri sau simpli cetățeni în sprijinirea spitalului în lupta împotriva răspândirii acestei pandemii depășește trei milioane de lei.
„În timp ce municipalitatea și managementul spitalului caută soluții pentru lupta împotriva COVID-19 – a mai spus primarul de Onești -, prefectul și conducerea DSP par să ignore și refuză să recunoască realitatea extrem de îngrijorătoare din județ”.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.