8 noiembrie 2024

6 mașini abandonate, ridicate de polițiști

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră și Eliberare Permise de Liberă Trecere împreună cu reprezentanții Secției Utilaje și Servicii Tehnice din cadrul Primăriei Bacău au fost implicați într-o acțiune organizată pe linia respectăriii prevederilor Legii nr. 421/2002. Astfel, au fost ridicate de pe domeniul public 6 autovehicule abandonate și fără stăpân, în baza Dispozițiilor de Primar, din zona străzilor 9 Mai, Narciselor, Pictor Th. Aman și Ștefan cel Mare.

De asemenea, polițiștii locali au întocmit un număr de 133 documente, 53 dintre aceste fiind înaintate pentru emiterea dispozițiilor de ridicare conform Legii 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale.



Acțiuni similare se vor derula și în perioada următoare pe raza municipiului Bacău pentru salubrizarea și eliberarea locurilor de parcare ocupate. Cetățenii care doresc să semnaleze cazuri de autovehicule pentru care există indicii temeinice că ar fi fără stăpân sau că ar fi abandonate, o pot face la Dispeceratul Poliției Locale – tel: 0234/986 sau pe adresa de e-mail office@politialocalabc.ro.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014