Printre comunicatele Grupului de Comunicare Strategică era şi unul difuzat la sfârşitul lunii trecute, prin care eram informaţi de numărul amenzilor aplicate. Astfel, conform respectivului comunicat; “În ultimele 24 de ore, … au fost întocmite 15 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, ….. Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat, în același interval de timp, 990 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină. Polițiștii au depistat, în ultimele 24 de ore, 8.276 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 13.174.104 lei….,, O aritmetică simplă ne arată că dacă sancţiunile aplicate de autorităţi pentru nerespectarea interdicţiilor stabilite prin ordonanţe militare au fost de 9.281 într-o zi şi înmulţim acest număr cu 30 de zile cît are o lună observăm că numărul sancţiunilor ar ajunge la 278.430. După acelaşi raţionament, în două luni vom avea peste jumătate de million de cetăţeni sancţionaţi. (Numărul celor infectaţi de coronavirus era la finele lunii martie de cca. 8.400.) Din perspectiva acestor date, numărul “victimelor” agenţilor constatatori în preziua raportării era mai mare decât numărul total al victimelor coronavirusului pe toată perioada de la începutul pandemiei până la data respectivei raportării statistice.
Datele statistice prezentate de oficialităţi sunt însă în continuă dinamică la fel şi măsurile luate. Postul britanic de televiziune BBC, citat de www.hotnews.ro; afirmă că, “…între 24 martie și 19 aprilie, în România s-au dat 200.000 de amenzi în valoare totală de 78 de milioane de euro, adică la fel cât a încasat statul român din impozitul pe profit în toată luna februarie. Pentru comparație, polițiștii din Marea Britanie au dat în aceeași perioadă 3.500 de amenzi cuprinse între 30 și 60 de lire sterline.” (Marea Britanie are peste 66 milioane de cetăţeni, iar convertita în lei, amenda lor ar fi între 162 ron şi 324 ron, nu mai comparăm nivelul veniturilor lor cu ale noastre. )
Ceva nu e în regulă cu modul cum se aplică amenzile, cu modul de interpretare a agentului privind completarea declaraţiei de deplasare. Şi nu în ultimă instanţă, această declaraţie, netipizată printr-o publicare în Monitorul Oficial, o face discutabilă. Conform Legii 24/2.000 privind normele de tehnică legislativă, art 11 pct.1 “ În vederea intrării lor în vigoare, legile şi celelalte acte normative …….. ale autorităţilor administrative autonome, precum şi …. alte acte normative emise de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.” Actele scutite de publicare sunt expres prevăzute în al. 2 al art. 11 din Legea 24/2000 şi privesc două tipuri de documente, cele secrete şi cele individuale. După art. 8 din legea amintită ; “Forma de redactare a actelor normative….4) Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce.”
Conform modelului de declaraţie de deplasare, undeva in subsolul acesteia se gaseşte o menţiune după care; ” Se va bifa doar motivul/motivele deplasării dintre cele prevăzute în listă, nefiind permise deplasări realizate invocând alte motive decât cele prevăzute în Ordonanța Militară nr. 3/2020.” În listă sunt prevăzute doar 10 ipoteze pentru care ai permisiunea să te deplasezi, care se regasesc şi în Ordonanţa 3/2020. Din cele 10 ipoteze , una, pct.5, priveşte “activitate fizică individuală (….) sau pentru nevoile animalelor de companie/domestice, în apropierea locuinței.” Pentru nevoile copilului, nu e prevăzută nici o ipoteză. Te poate amenda agentul cu 20.000 RON că ai ieşit cu cel mic la aer şi ai bifat căsuţa cu nr. 5 ce priveşte animalul de companie? Poate. Nu numai că poţi lua amendă, dar te alegi şi cu dosar penal. Tot pe formularul de declaraţie, la subsol, scris mărunt, eşti avertizat că; “Subsemnatul cunosc prevederile art. 326 din Codul Penal cu privire la falsul în declarații și art. 352 din Codul Penal cu privire la zădărnicirea combaterii bolilor.” Au rămas băncile deschise, casele de schimb valutar, magazinele de bricolaj, etc. Ce faci? Te duci la bancă să lichidezi un depozit, ori să vinzi din rezerva de valută păstrată pentru zile negre. Ce completezi pe declaraţie? La pct. 2 din declaraţia de deplasare e trecută ipoteza deplasării pentru; “asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestic.”
Sigur că noţiunea de bunuri este interpretabilă ,funcţie de lector. Rămâi cum se spune la mâna agentului constatator. Dacă ieşi dintr-un magazin şi printre cumpărături ai şi o mochetă, primeşti bonus o amendă. Mocheta nu se încadrează în prevederile Ordonanţei nr. 3. Toate acestea pe fondul majorării amenzilor. Astfel, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanțele militare au crescut și au valori de: minim 2.000 lei și maxim 20.000 lei, față de minim 100 și maxim 5000 de lei, cât erau până acum. Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanțele militare a crescut de la 1.000 de lei cât era până acum, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoanele juridice rămâne stabilit la 70.000 de mii de lei. O firmă intră în faliment pentru o datorie de minim 40.000 lei. (!?) Totul e posibil.
Un tânăr din Bucureşti a fost împuşcat pe scara unui bloc, de catre poliţişti. Nici nu contează circumstanţele. Pentru ca nu a fost împuşcat doar o dată, de două ori sau de trei ori. S-au băgat în el şase gloanţe, conform declaraţiei unui martor ocular. Asta presupune aplicarea legii în stare de urgenţă!! La aprecierea agentului? Cum rămâne cu prevederile Hotarârii Parlamentului de aprobare a decretului de prelungire a stării de urgenţă (nr. 4/2020 din 16 aprilie 2020 ) care prevede la art. 2-4 că; “ ..Pe durata stării de urgenţă, restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi se dispune numai prin acte normative cu putere de lege…. modificarea, completarea sau abrogarea, după caz, a unor dispoziţii prevăzute în acte normative cu putere de lege, motivate de prevenirea şi combaterea epidemiei covid-19, se dispune numai prin acte normative cu putere de lege….
Pe durata stării de urgenţă, Guvernul va acţiona pentru deplina respectare şi aplicare a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,…” De altfel, Avocatul Poporului, Renate Weber, a făcut un apel către Ministerul de Interne să emită un document cu valoare de îndrumare pentru polițiști întrucât, “…în acest moment, oamenii legii aplică amenzi netemeinice și posibil ilegale.” Această stare de urgenţă nu va dura la nesfârşit, iar contestaţiile împotriva proceselor verbale de contravenţie pot fi depuse la judecătorie. In acest sens sunt şi menţiunile aflate pe situ-l http://www.avpoporului.ro/ în care sunt exprimate cu subiect şi predicat sub titlul; “Recomandările Avocatului Poporului privind contravențiile și sancțiunile în timpul stării de urgență (după care, Av. Poporului)…..atrage atenția persoanelor care au fost amendate contravențional ………..că, pentru a produce efecte juridice în fiecare caz individual în parte, este necesar ca excepția de neconstituționalitate privind actul normativ de incriminare să fie ridicată în fața instanței, în cadrul procesului având ca obiect contestarea procesului-verbal de contravenție…” Unele din motivele de nelegalitate au fost analizate şi în materialul nostru de săptămâna trecută în cadrul acestei rubrici.
Jr. Adrian M Ionescu