7 noiembrie 2024

O tânără interpretă, în campanii umanitare

Vremurile grele prin care trecem conduc spre solidaritate. Tot mai mulți oameni devin din ce în ce mai receptivi la nevoile celor care se află în situații dificile. În ultima vreme am vorbit de mai multe campanii umanitare, unele mai mari, altele mai mici, dar care au arătat că românii au suflet mare. Tot despre o campanii umanitare vorbim și astăzi, o inițiative pusă la cale de tânăra interpretă de muzică populară Diana Sârbu, care este și angajată a Inspectoratului Județean de Poliție Bacău. Toate aceste acțiuni, derulate cu succes, i-au dat încredere că lucrurile bune pot merge mai departe.

Diana Sârbu nu este la prima ispravă de acest fel. Ea s-a mai ocupat și în trecut de ajutorarea oamenilor fără posibilități. Astfel, în ultimii doi ani, Diana a ajutat câțiva bătrâni, dar și copii, cu medicamente, haine și alimente, toate cheltuielile fiind din bugetul personal. Persoanele pe care le ajuta erau din județul Bacău dar și din județul Vaslui. „Înainte de Paște am postat câteva fotografii pe care le-am făcut după ce am fost în vizită la ei – ne povestește Diana – și foarte multe personae au apreciat asta și mi-au propus să repetăm această acțiune.” Mai exact, artista a descoperit mai mulți bătrâni sărmani în comuna Lipova, satul Mâlosu și la Valea Mărului, oameni care nu aveau ce să pună pe masa de sărbători.



„Așa am inițiat o campanie la nivel de prieteni, rude, colegi…și foarte multe din cunoștințele mele m-au ajutat cu haine, alimente și chiar cu bani din care am cumpărat noi tot ce trebuie”, a povestit Diana Sârbu care a precizat că în această campanie i s-a alăturat și un prieten, Silviu Tănase, de la Brașov, care a adus și de acolo o serie de produse destinate celor nevoiași. Practic, este vorba de două campanii, una derulată înainte de Paște în care au fost ajutate șase familii din satele din comuna Lipova și nu numai, iar ce-a de-a doua a avut loc chiar în zilele de Paște, mai exact în vinerea și sâmbăta mare, dar și în a doua zi de Paște. Diana a fost încântată de modul în care persoanele din jurul ei s-au mobilizat și au ajutat-o în derularea cu succes a acestor campanii ceea ce i-a dat aripi și este gata să meargă la nivelul următor. „Cum în cea de-a doua campanie am reușit să mergem la peste 30 de familii am prins încredere că putem realiza mult mai mult. Mai mult decât atât, imediat după Paște am primit câteva fotografii de la o doamnă în care mi-a prezentat situația unui bătrân din Lipova, sat Mâlosu, rugându-mă să fac ceva pentru el.

Am fost la fața locului, l-am cunoscut, după care am lansat o nouă campanie în rândul prietenilor mei să ne putem mobiliza și să-i refacem casa pentru că el este nevăzător, după care să încercăm să-l ducem la medic să vedem dacă este ceva de făcut”, și-a prezentat planurile Diana Sârbu care a precizat că în continuare va fi alături de oamenii nevoiași din județ pentru care pregătește o nouă campania de Înălțare, acțiune în care spear ajute mai mulți oameni în vârstă dar și copii. Cei care vor să i se alăture Dianei în această campanie o pot face pe contul artistei de facebook: https://www.facebook.com/diana.sarbu.940




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014