După valul de comunicate și postări pe Facebook ale PNL Bacău, europarlamentarul Dragoș Benea propune liberalilor să facă mai puține postări și să trimită mai puține comunicate, iar, în schimb, să facă rost de mai multe teste și echipamente de protecție pentru cei din linia întâi a luptei contra virusului SARS Cov 2.
Într-un comunicat al PNL se afirma că Spitalul Județean de Urgență nu ar trebui să se plângă de lipsa echipamentelor, ci ar trebui să le comande la Unifarm. Dragoș Benea răspunde că SAJ a comandat deja dar livrarea echipamentelor se va face abia peste câteva luni. Europarlamentarul întreabă PNL Bacău unde este spitalul de campanie pe care liderii PNL l-au promis că va fi instalat la Baza Sportivă Letea.
„Sunteți la guvernare, guvernați, nu postați‼️ Dați câteva telefoane la Ministerul Sănătății și Unifarm, pentru ca echipamentele solicitate de spitalele băcăuane care se bat cu epidemia Covid19 să ajungă în timp util, când e nevoie, nu după ce se va constata încheierea pandemiei!”, spune Dragoș Benea.
„Lăsați amenințările, că nu suntem stat polițienesc, deși umilitorul festival al amenzilor pe care l-ați orchestrat lasă, tuturor, impresia că ne aflăm înainte de ‘89. În loc de soluții, pe care nu le aveți, împărțiți amenzi și faceți plângeri penale, ca și când românii sunt de vină că voi vă pregăteați de anticipate, în loc să asigurați stocurile medicale pentru combaterea Covid19”, a mai afirmat europarlamentarul băcăuan.
Acesta se întreabă ce se mai întâmplă cu spitalul modular care trebuia să fie amenajat „în câteva zile”, la Baza Letea, dar au trecut câteva săptămâni fără să se întâmple nimic? Și tot dânsul răspunde: „Nimic, cu excepția unei poze înfățișând 3 ridicoli cu mască pe un teren de fotbal din Piatra Neamț” .
Nu știm ce va fi cu anul școlar, dar știm că în septembrie PNL și guvernul său vor alegeri. De parcă alegerile sunt prioritatea românilor acum, risipirea a zeci de milioane euro cu organizarea lor, nu restartarea economiei și protejarea locurilor de muncă…
Dragoș Benea
europarlamentar
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.