28 decembrie 2024

Fotbal, Liga a ll-a / Un abandon anuntat

FCM Bacau nu a facut deplasarea la Buftea si nu se va prezenta nici la meciul de acasa, cu Chindia

Lista lunga



Editia 2012-2013 a ligii secunde va intra in analele fotbalului românesc drept cea a abandonurilor. Dupa Astra ll, ALRO Slatina, FC Timisoara si Callatis Mangalia, pe lista echipelor retrase din competitie si-a trecut numele si FCM Bacau. Iar sirul KO-urilor e departe de a se fi incheiat! Abandonul „galben-albastrilor” nu surprinde pe nimeni, acesta fiind anuntata de mai multa vreme, ca o consecinta fireasca a retragerii finantatorului Dumitru Sechelariu si a lipsei totale de implicare a factorilor locali in preluarea echipei. FCM Bacau nu a facut deplasarea la Buftea, pentru jocul de sâmbata, 1 septembrie, din prima etapa de campionat si nu se va prezenta nici la meciul de acasa, cu Chindia, din runda a doua, ceea ce va atrage in mod automat retrogradarea echipei in esalonul al treilea.

„Ingheata” anul

Presedintele FCM Bacau, Daniel Scânteie, a precizat ca in cursul acestei saptamâni va trimite o adresa catre Federatia Româna de Fotbal prin care se va oficializa retragerea echipei din campionatul ligii secunde. „E o situatie neplacuta, insa era de notorietate faptul ca problemele financiare si lipsa jucatorilor nu ne vor permite participarea in campionat. Ne-am prezentat in Cupa României pentru a nu fi exclusi din toate competitiile. Vom continua doar la nivel de copii si juniori; in ceea ce priveste seniorii, activitatea va fi inghetata pâna in vara urmatoare, când vom decide ce vom face pe viitor”, a declarat Daniel Scânteie.

Banii pe Baciu

Saptamâna aceasta, FCM Bacau va solicita FRF si convocarea Comitetului Executiv, cu scopul punerii in aplicare a deciziei dictate de Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv de la Lausanne in cazul lui Eugen Baciu. Conform hotarârii luate de TAS in aceasta speta, Steaua are de platit catre FCM Bacau suma de 800.000 de euro, plus penalitatile aferente. Desi a trecut mai bine de o luna si jumatate de la hotarârea pronuntata de TAS, FCM Bacau nu a vazut inca niciun ban din partea Stelei. „Vom solicita FRF sa faca o notificare in acest sens catre clubul Steaua, astfel incât sa incasam suma ce ni se cuvine. Deja s-a tergiversat prea mult aceasta situatie”, a subliniat presedintele FCM Bacau, Daniel Scânteie.

Etapa oaspetilor

Rezultatele rundei inaugurale: Chindia Târgoviste – CF Braila 2-4, Dunarea Galati – CS Otopeni 0-2, Dinamo II Bucuresti – Sageata Navodari 0-3, Farul Constanta – Sportul Studentesc 0-2, Rapid Suceava – Delta Tulcea 2-3, ACS Buftea – FCM Bacau 3-0 (neprezentare). Meciul Unirea Slobozia – Callatis Mangalia nu s-a disputat deoarece oaspetii s-au retras din campionat. FC Botosani a stat.
Etapa urmatoare (8 septembrie): CF Braila – Unirea Slobozia, FCM Bacau – Chindia Târgoviste, Sageata Navodari – CS Buftea, Sportul Studentesc – Dinamo, CS Otopeni – Farul Constanta, Delta Tulcea – Dunarea Galati, FC Botosani – Rapid Suceava.

Clasament
1. Sageata 1 1 0 0 3-0 3 (+3)
2. ACS Buftea 1 1 0 0 3-0 3 (0)
3. CF Braila 1 1 0 0 4-2 3 (+3)
4-5. CS Otopeni 1 1 0 0 2-0 3 (+3)
Sportul 1 1 0 0 2-0 3 (+3)
6. Delta Tulcea 1 1 0 0 3-2 3 (+3)
7-8. FC Botosani 0 0 0 0 0-0 0 (0)
Unirea Slobozia 0 0 0 0 0-0 0 (0)
9. Rapid CFR 1 0 0 1 2-3 0 (-3)
10. Chindia 1 0 0 1 2-4 0 (-3)
11-12. Dunarea 1 0 0 1 0-2 0 (-3)
Farul 1 0 0 1 0-2 0 (-3)
13. FCM Bacau 1 0 0 1 0-3 0 (0)
14. Dinamo II 1 0 0 1 0-3 0 (-3)



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img