Putem interpreta ce se întâmplă în zilele acestea într-o cheie apocaliptică, dacă templul de care facem vorbire e şcoala. Iar într-o simbolistică la îndemână şi copilul poate fi considerat un templu. Pe fondul interzicerii/ limitării exercitării drepturilor religioase, în ajunul celei mai mari sărbători a creştinătăţii, pe fondul suspendării activităţii şcolilor, generate de o pandemie planetară, parlamentarii emit şi preşedintele promulgă Legea 45/2020.
Lege care modifică /completează Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului . Prin această Lege 45 drepturile copilului, dreptul la inocenţă, lumină, dreptul la curăţenie este întinat şi pângărit tocmai sub pretextul protecţiei drepturilor acestuia. Promovată în moment de criză, legea obligă Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi orice alte instituţii publice sau private să adopte toate măsurile necesare pentru: „derularea sistematică în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, de programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor.” E adevărat că în Legea nr. 272/2004 în forma iniţială, această prevedere exista, fără obligaţii semestriale din partea şcolii.
Această propunere legislativă a avut un aviz negativ din partea Consiliului Economic şi Social în luna decembrie 2018 şi a fost respinsă de Senat în luna martie anul trecut. Pe data de 2 aprilie anul trecut, Guvernul Dăncilă a remis iniţiatorilor un punct de vedere argumentat prin care justifica de ce nu susţine o astfel de iniţiativă legislativă. În contextul actual al stării de urgenţă, pe fondul avizelor negative anterioare, la un an şi o zi diferenţă, de la ultimul aviz negativ, preşedintele Iohannis promulgă legea prin Decretul 233. Propunerea legislativă a trecut la Camera deputaţilor – for decizional, cu patru abţineri, două voturi împotrivă şi 266 voturi pentru.
„Mulţumesc pentru sprijinul transpartinic din tot spectrul politic, pentru că au fost colege care au susţinut acest proiect de lege. El trebuie să ajungă în şcolile noastre, începând de la şcolile primare până la liceu….” Este satisfacţia manifestată în plen a doamnei deputat Cristina-Ionela Iurişniţi (USR). Era dreptul ei.
Cum rămâne oare cu dreptul părinţilor de a asigura educația copiilor potrivit propriilor convingeri, conform Cod civ. art.487, garantat de art. 29 și 30 din Constituția României și de art. 9 și 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum şi de art. 2 din procotocolul adițional Convenției? Această modificare a legii încalcă vădit libertatea de conștiință și dreptul de opţiune al părinților. Raţiunea şi logica juridică ne spun că, dacă pentru educaţia religioasă în şcoli Curtea Constituţională a decis că părinţii sunt cei care trebuie să formuleze în scris opţiunea pentru studiul acestei materii (şi nu poate fi impusă de autorităţi) şi pentru educaţia sexuală (începând „de la şcolile primare”), s-ar impune acelaşi raţionament. Respectiv acordul părinţilor. Această nouă lovitură aplicată părinţilor şi copiilor face parte dintr-un plan mai amplu de combatere a „mentalitățile conservatoare” și atitudinilor care „idealizează familia tradițională”. Băieţeii de la vârsta de 6 ani trebuie învăţaţi să-şi pună prezervativ iar fetiţele să apeleze la contraceptive pentru a nu rămâne însărcinate. Acest tip de educaţie nu e nou, el e de sorginte marxistă şi datează din 1919, când în Ungaria lui Bella Khun, Georg Lucaks, pentru a decrestina Ungaria și a slăbi familia, a propus introducerea educației sexuale radicale în școlile publice intenționând să submineze etica creștină a sexualității umane și familia. Conform noii strategii globaliste care a atins şi România, nu familia este cea care deleagă statului anumite responsabilități privind educația copiilor, ci invers, statul e cel care le «impune» și le «validează». Asaltul a început mai demult, fapt confirmat de HOTĂRÂREA nr. 365 din 24 mai 2018 pentru aprobarea Strategiei naționale privind promovarea egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați… pentru perioada 2018-2021. Normă, care pune în operă o sumă de înţelegeri ratificate de statul român de-a lungul timpului printre care se strecoară şi prevederi cum sunt cele din anexa nr.1 cap. V şi VII pct.1 „Promovarea unor măsuri pentru educarea tinerei generații, asigurarea accesului universal al fetelor și femeilor la sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile reproductive… a) Includerea în programa școlară a unor noțiuni privind violența de gen și egalitatea de gen; b) Integrarea perspectivei de gen în manualele școlare…” Sunt norme întinse pe sute de pagini în care sunt inserate prevederi aparent generale şi inofensive, dar care se particularizează şi radicalizează la o simplă interpretare în cheia teoriei genului. Aceste norme se impun prin insinuare, prin intermediul unor principii aparent defensive, precum cel al toleranței sociale, educaţiei sexuale etc., care mai apoi sunt impuse culturii de masă prin forţa de coerciţie a statului în interpretarea radicalizată a textului. Ştim că orice normă, pentru a avea majoritatea, se negociază în Parlament. Care a fost preţul cerut pentru anihilarea drepturilor părinţilor de a-şi educa potrivit propriilor lor convingeri, copiii?
Jr. Adrian M. Ionescu
