24 noiembrie 2024

Recomandări sanitar-veterinare pentru reducerea riscului de contaminare cu COVID-19

A.N.S.V.S.A. a transmis în teritoriu instrucțiuni care detaliază recomandările privind aplicarea unor măsuri suplimentare pentru reducerea riscului de contaminare cu COVID-19 la nivelul unităților de vânzare cu amănuntul înregistrate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, în incinta cărora au acces consumatorii și crescătorilor de ovine în contextul apropiatelor Sărbători Pascale.

  • Recomandările se referă la respectarea anumitor reguli stricte de igienă de către personalul lucrător, inclusiv cu privire la echipamentul de protecție, implementarea planului de curățare și dezinfecție, precum și accesul consumatorilor în unităților de vânzare cu amănuntul înregistrate sanitar-veterinar și pentru siguranța

Un element important în ceea ce privește accesul consumatorilor în aceste unități, este reprezentat de faptul ca operatorii economici trebuie să implementeze proceduri, astfel încât să fie respectată distanța socială minimă de 1,5 m stabilită de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU). Totodată, au fost elaborate recomandări privind fluxul de personal în cazul piețelor agro-alimentare pentru a fi implementate de persoanele responsabile cu administrarea acestora.



  • Aspecte importante ce trebuie luate în considerare pentru reducerea riscului de contaminare cu COVID – 19, ca urmare a activității de livrare pe bază de comandă a produselor alimentare către consumatorii finali, prin intermediul persoanelor care utilizează trotinete, biciclete, scootere sau autoturisme, prin servicii de tip Uber (Eats, Glovo, Food Panda, etc.) :
    • Pentru a preveni răspândirea COVID-19, personalul ce asigură transportul/livrarea produselor alimentare trebuie să mențină permanent distanța socială minimă de 1,5 metri față de persoanele/ lucrătorii de la nivelul unităților de vânzare cu amanuntul, precum și față de cumpărători, stabilită de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU);
    • Personalul ce asigură transportul/ livrarea produselor alimentare pe bază de comandă, trebuie să poarte mască de protecție, manuși și trebuie să utilizeze în permanență mijloacele de dezinfecție amplasate la nivelul intrărilor/ferestrelor de unde se preiau comenzile din unitățile de vânzare cu amănuntul, conform indicațiilor din partea unității;
    • De asemenea, după fiecare livrare a produselor alimentare către consumatorul final, trebuie să își dezinfecteze mănușile, precum și mâinile o dată cu schimbarea mănușilor, utilizând în acest scop soluții dezinfectante cu caracter virulicid, pe care trebuie să le dețină în permanență asupra sa;
    • Cutiile/containerele/gențile în care se introduc alimente ce urmează a fi transportate și livrate către consumatorul final, trebuie curaĘate/dezinfectate în mod obligatoriu cel puțin de două ori pe zi, cu o diferența de minim 4 ore între cele două operațiuni;
    • După preluarea comenzii, persoana care realizează transportul trebuie să identifice cel mai scurt traseu către locația de livrare, respectiv să ajungă la destinație în cel mai scurt timp, fiind interzise opririle sau pauzele nejustificate pe întreaga perioadă a livrării;
  • La sfârșitul fiecărei zile de lucru, vehiculele/autovehiculele de tipul trotinetelor, bicicletelor, scooterelor sau autoturismelor care au asigurat transportul pe întreaga perioadă, de la unitatea de vânzare cu amănuntul și până la consumatorul final, trebuie să fie curațate, iar manșoanele de cauciuc aspersate (pulverizate) cu o soluție cu potențial virulicid;
  • În cazul în care persoana responsabilă cu preluarea și livrarea comenzii, prezintă semne clinice specifice bolilor respiratorii, cum ar fi tuse, strănut, febră etc, aceasta nu trebuie să mai preia comenzi de la nivelul unităților de alimentație publică și are obligația să notifice acest aspect companiei care gestionează rețelele on-line pentru livrarea produselor alimentare;
  • În baza notificării menționate la punctului 7, compania care gestionează rețelele online pentru livrarea produselor alimentare, trebuie să dispună în regim de urgență blocarea accesului pentru această persoană pe rețea, respectiv blocarea preluării și livrării alimentelor către consumatorul final;
  • Pentru implementarea corespunzătoare a prevederilor cuprinse la punctul 7 și punctul 8, compania care gestionează rețele on-line pentru livrarea produselor alimentare, trebuie să pună în aplicare proceduri proprii prin care să încurajeze persoanele responsabile cu livrarea alimentelor, să își declare starea de sănătate, atunci când prezintă semne clinice specifice bolilor respiratorii, cum ar fi tuse, strănut, febră etc;
  • Pe întreaga perioadă de la preluarea comenzii și până la livrarea acesteia către consumatorul final, în mod obligatoriu persoana responsabilă, la solicitarea organelor de control, trebuie să ofere informații pe baza cărora SĂ poată fi realizată trasabilitatea produselor

Pentru a facilita recunoașterea cu ușurință a persoanelor implicate în activități de preluare pe bază de comandă și livrarea alimentelor către consumatorul final prin rețelele on-line tip Uber (Eats, Glovo, Food Panda, etc), trebuie ca toate containerele/cutiile în care se introduc alimentele ce urmează a fi transportate și livrate către consumatorul final, să fie marcate cu mențiuni/inscripții specifice, vizibile. prin care să se evidențieze în mod clar că acestea sunt destinate transportului în „exclusivitate pentru alimente/mâncăruri gătite”.

Pentru respectarea acestor recomandări și dispoziții, la nivelul fiecărei companii care gestionează rețele on-line pentru livrarea produselor alimentare, vor fi realizate instructaje cu personalul implicat în manipularea și livrarea produselor alimentare și se va desemna personal responsabil pentru supravegherea respectării acestora.

Precizăm că, pe întreaga perioadă de menținere a stării de urgență, persoanele care livrează alimente pe bază de comandă către consumatorul final prin rețelele on-line tip Uber (Eats, Glovo, Food Panda, etc), precum și companiile care gestionează rețelele on- line tip Uber (Eats, Glovo, Food Panda, etc), nu sunt exonerate ca urmare a acestor dispoziții, de respectarea tuturor dispoziții transmise de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU), cu privire la restricțiile impuse liberei circulații a persoanelor și bunurilor.

  • În contextul Sărbătorilor Pascale și al evoluției situației generate de COVID-19, se acordă posibilitatea crescătorilor de ovine care se află la distanțe mari de un abator autorizat sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor sau de un centru amenajat temporar de către primării/prefecturi pentru sacrificarea mieilor în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, de a sacrifica mieii în fermă/exploatație în anumite condiții, după cum urmează:
    • La nivelul fermei/exploatației trebuie să fie asigurate facilități, astfel încât să fie respectate regulile generale și speciale de igienă, bunăstarea animalelor și eliminarea subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman, astfel încât procesul de sacrificare a mieilor să nu compromită siguranța cărnii și a organelor;
  • Controlul stării de sănătate a animalelor, respectiv efectuarea examenului ante- mortem de către un medic veterinar oficial;
  • Verificarea respectării regulilor de bunăstare a animalelor în timpul sacrificării;
  • Efectuarea examenului post-mortem al cărnii și organelor de către un medic veterinar oficial;
  • Verificarea eliminării subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman;
  • Verificarea condițiilor de depozitare și comercializare a cărnii de miel;
  • Respectarea distanței minime sociale stabilită de de
  • În ceea ce privește carnea de miel rezultată din sacrificarea mieilor în fermă/exploatație în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, precizăm că aceasta nu poate fi livrată către alte unități din domeniul alimentar înregistrate/autorizate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, ci va fi comercializată direct către consumatorii


spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014