Dan Armeanu (ASF): Am relaxat limitele de investiții în titluri de stat pentru fondurile de pensii private

Vicepreşedintele ASF al Sectorului Sistemului de Pensii Private – domnul Dan Armeanu, a declarat:

„Pandemia COVID-19 afectează creșterea economică pe termen scurt, prin reducerea generalizată a investițiilor și a producției de bunuri si servicii, ceea ce forțează întreprinderile să-și reducă semnificativ activitatea. Mai mult, efectele pandemiei acționează simetric atât pe partea de cerere cât și pe partea de ofertă, ceea ce va alimenta spirala de scădere a activității economice, conducând spre o posibilă recesiune.



Pandemia generează un val de șoc pentru afaceri, gospodării și piețe financiare, rezultând o perturbare serioasă a funcționării acestora. În acest timp majoritatea statelor, inclusiv România, au decis să elaboreze diferite scheme de sprijin pentru întreprinderile aflate în dificultate, cât și pentru salariații care își pierd temporar slujbele, fiind pregătite să injecteze fonduri în economie sau să acorde garanții, astfel încât odată cu sfârșitul pandemiei, economia să își revină într-un timp cât mai scurt, în caz contrar costurile globale fiind greu de dimensionat.

Ținând cont de amploarea efectelor pandemiei, băncile centrale, precum BCE și FED și alte bănci centrale naționale, precum și instituțiile de supraveghere financiară au luat măsuri pentru asigurarea stabilității și bunei funcționări a piețelor financiare, cu scopul de a contracara diminuarea încrederii investitorilor în activitatea economică.

Luând în considerare scăderile ample și volatilitățile crescute ale piețelor de capital, precum și necesitatea de a proteja activele participanților la fondurile de pensii private de fluctuații mari de preț ale instrumentelor de capital, A.S.F. a hotărât să ofere posibilitatea administratorilor de pensii private de a investi în titluri de stat emise de Ministerul Finanțelor Publice sau de state membre ale UE sau aparținând Spațiului Economic European, într-un procent mai mare de 70%, modificarea limitei fiind una temporară pe o perioadă de 1 an.

Având în vedere dificultățile operaționale și financiare prin care trece sectorul financiar nebancar și din dorința de a sprijini în această perioadă entitățile reglementate atât din sectorul de pensii private cât și din celelalte sectoare ale pieței financiare nebancare, cât și pentru a fi solidară cu industria supravegheată, ASF a decis reducerea taxelor, comisioanelor și tarifelor datorate de entități cu 25%, începând cu 1 aprilie 2020 și până la încetarea stării de urgență.

În condițiile în care activitatea întreprinderilor este perturbată de restricțiile impuse de lupta împotriva COVID-19 și ținând cont de instituirea stării de urgență prin decretul nr. 195/16.03.2020, s-a hotărât prorogarea termenului de depunere la A.S.F. a situațiilor financiare pentru anul 2019 pentru administratorii de pensii private și fondurile administrate de aceștia.

În contextul condițiilor economice dificile create de pandemia COVID-19, A.S.F. a decis să promoveze de urgență măsuri menite să reducă neajunsurile operaționale generate de COVID-19, creând pentru toate entitățile supravegheate posibilitatea ca toate raportările și corespondența să fie transmise prin mijloace electronice la distanță.

Toate aceste măsuri au fost adoptate cu scopul de a asigura stabilitatea piețelor financiare nebancare și de a proteja intereselor consumatorilor de produse financiare pe fondul situației fără precedent generate de apariția și răspândirea la scara globală a virusului COVID-19”.