Grație rezultatelor europene bune obținute în ultimii ani, echipa băcăuană va participa din nou în a doua competiție continentală rezervată cluburilor
În vremurile grele ale noului Coronavirus apar, din fericire, și vești bune. Una dintre acestea privește cea mai performantă echipă băcăuană a ultimelor decenii: cea de volei feminin Știința. Astfel, în viitoarea ediție a cupelor europene, formația antrenată de Florin Grapă va evolua din nou în Cupa CEV. Concret, în competiția care i-a permis în 2018-2019 cel mai fructuos parcurs.
Atunci, studentele au trecut, pe rând, de Zeleznicar Lajkovac (Serbia), Sliedrecht Sport (Olanda) și de UP Olomouc (Cehia), pentru ca în semifinale să cedeze în fața compatrioatelor de la Volei Alba Blaj. De altfel, revenirea Științei în Cupa CEV, după intermezzo-ul din acest an în Cupa Challenge, a avut drept suport rezultatele foarte bune înregistrate de băcăuance în plan european în ultimele sezoane.
„Pentru noi este deopotrivă o satisfacție și o recunoaștere a meritelor și a muncii depuse”, a declarat antrenorul Științei, Florin Grapă, care a subliniat și longevitatea echipei sale la nivel de participări europene: „În ultimii 25 de ani Știința Bacău a fost nelipsită din competițiile continentale de club, lucru pe care nicio altă echipă de volei din România nu l-a mai reușit.
Pe lângă această suită de prezențe, am avut și satisfacția participării în Liga Campionilor, și calificarea în Final Four-ul Cupei Challenge în 2008, și, după cum se știe, semifinala CEV cu Blajul, in 2019”. După ce, în conjunctura pandemiei declanșate de COVID-19, Federația Română de Volei a decis să pună punct campionatului, decretând-o drept campioană pe Alba Blaj, Știința și-a întrerupt temporar pregătirile.
„Noi nu considerăm însă sezonul intern complet încheiat. Așteptăm să jucăm Final Four-ul Cupei României, chiar și în condițiile în care acesta se va amâna”. Final Four-ul Cupei României fusese inițial programat la începutul lunii mai, alături de Știința fiind calificate Alba Blaj, Dinamo București și CSM Târgoviște.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.