22 septembrie 2024
Top StorySpitalul Județean de Urgențe cere sprijinul Ministerului Sănătății pentru alocarea de echipamente...

Spitalul Județean de Urgențe cere sprijinul Ministerului Sănătății pentru alocarea de echipamente de protecție

În contextul în care 11 medici de la Spitalul Județean Suceava au fost declarați infectați cu noul coronavirus, Spitalul Județean de Urgență Bacău face un apel public către autorități pentru a aloca echipamentele de protecție de care cadrele medicale au nevoie.

“Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău face eforturi considerabile, în această perioadă, pentru a asigura întregului personal echipamente de protecție împotriva infectării cu noul coronavirus. Preocuparea noastră o reprezintă PROTEJAREA PERSONALULUI MEDICAL AFLAT ÎN LINIA ÎNTÂI ÎN LUPTA CU COVID19, astfel încât activitatea acestuia să se desfășoare în deplină siguranță și fără sincope!”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a spitalului



“LA NIVELUL SJU BACĂU EXISTĂ, LA ACEST MOMENT, STOCURI CONSTITUITE DE ECHIPAMENTE DE PROTECȚIE, constând în măști medicale, mănuși, ochelari, combinezoane și soluții medicale dezinfectante. Facem eforturi pentru suplimentarea acestora, în contextul evoluției situației epidemiologice, însă aceste eforturi sunt complicate de situația existentă în piață, precum și de modul dezorganizat, lipsit de coerență, în care se fac achizițiile de echipamente destinate spitalelor din țară.

Pe piață sunt tot mai puține astfel de echipamente. Strădania și eforturile noastre urmăresc evitarea penuriei ce se profilează și evitarea situației în care personalul SJU Bacău – mai ales cel aflat în linia întâi a luptei – să nu dispună de protecția adecvată în desfășurarea activității. Avem nevoie de un plan coerent la nivel central privind aceste achiziții și dotarea spitalelor aflate în prima linie anti-COVID19 cu echipamentele de protecție corespunzătoare.

În acest context, facem apel către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bacău și Ministerul Sănătății pentru a-și spori eforturile și intensifica implicarea, în vederea alocării către SJU Bacău a echipamentelor de protecție de care este acută nevoie.

SOLICITĂM POPULAȚIEI SĂ COMPLETEZE SINCER ȘI CÂT MAI EXACT CHESTIONARELE DE LA CORTURILE DE TRIAJ. Orice omisiune, cât de mică, poate duce la consecințe nefaste, inclusiv la posibila expunere și infectare a personalului medical! Trebuie să fim responsabili unii față de alții și să evităm, cu orice preț, acest lucru! Completarea corectă a chestionarelor, a declarației pe proprie răspundere, dar și respectarea unor norme minime de igienă pot salva vieți”, se încheie mesajul cadrelor medicale de la Spitalul Județean de Urgență Bacău.



spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img