Categoric, a fost o fiinţă providenţială pentru neamul românesc, pe care l-a ridicat „la nivelul unei mari idei” (A. D. Xenopol) într-un moment crucial pentru istoria sa. A izbutit să modernizeze societatea aflată încă în căutarea unei ţinte şi să-şi lege numele, prin reforme istorice, de sectoare cardinale: administraţia, învăţământul, sistemul electoral, armata etc.
S-a născut la 20 martie 1820 (academicianul ieşean Alexandru Zub notează: „Data naşterii e încă în litigiu: 1818? 1820?”) în… trei oraşe: Galaţi, Huşi şi Bârlad. Istorici de primă mână s-au împărţit în grupe relativ egale pentru a susţine cu argumente unul sau altul dintre cele trei municipii de azi. Important este că fiecare comunitate a ţinut să marcheze locul respectiv: gălăţenii au amenajat muzeistic Casa „Cuza-Vodă”, huşenii (îmi spunea Theodor Codreanu) nu au reuşit să păstreze construcţia despre care se ştia că a fost casa natală a primului domnitor al Principatelor Unite, iar bârlădenii (care au şi cele mai multe argumente pentru a-l considera concitadinul lor) au instituţionalizat Casa Memorială „Alexandru Ioan Cuza”, care „se vizitează doar pe exterior”.
Urma trecerii înaltului domn prin urbea lui Vasile Alecsandri se păstrează pe strada Cuza-Vodă, la numărul 14 bis, într-o casă de epocă (ridicată în 1820), retrasă între două blocuri, dar anunţată de sigla monumentului istoric: aici a înnoptat Al. I. Cuza în 1859, în drum spre Bucureşti. Domnitorul a semnat, în 1859, actul de înfiinţare al Şcolii Gimnaziale de pe strada Oituz, care-i poartă numele, iar Marin Cosmescu-Delasabar ne-a lăsat o carte tematică: „Bastardul”.
