Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi, Carmen Dorobăţ, a declarat vineri seară că rezultatele analizelor medicale făcute copilului din Bacău, în vârstă de 9 luni, suspect de coronavirus sunt negative.
„Femeia şi copilul său sunt în continuare la Spitalul din Bacău. Rezultatele testelor sunt negative pentru coronavirus. De altfel, până acum examenele de laborator făcute la unitatea noastră nu au confirmat nicio suspiciune de infectare cu noul coronavirus la persoanele din Iaşi şi din zona Moldovei”, a declarat, pentru AGERPRES, Carmen Dorobăţ.
Reamintim că în cursul zilei de joi un copil în vârstă de 9 luni şi mama sa au fost internaţi la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Bacău. La câteva zile de la întoarcerea din regiunea italiană Veneto, copilului i-au reapărut simptome respiratorii acute pe care le-a avut şi înainte de a pleca din ţară.
„Copilul în monitorizare zilnică întors din Italia, Regiunea Veneto, din zona cu transmitere comunitară extinsă, cu patologie respiratorie preexistentă, a fost preluat şi transportat într-o secţie de Boli Infecţioase pentru investigare, urmare a reapariţiei simptomatologiei respiratorii acute, ca o măsură de precauţie”, a declarat directorul executiv al DSP Bacău, Alin George Năstasă.
Testele recoltate de la copil au fost trimise la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi în vederea stabilirii diagnosticului.
Copilul este in continuare internat in sectia de boli infectioase copii, dar nu se mai aplica procedurile de izolare( mai exact personalul medical care intra in contact cu copilul va purta masca și mănuși; nu se mai utilizează echipamentele de protecție).
Acesta decizie a fost luată in comun cu medicii epidemiologi după ce rezultatul testării a fost negativ.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.