Este vorba despre sportivul Dan Gârleanu care si-a propus sa atinga acest record si a reusit. A plecat de la Manastirea Turnu Rosu si a ajuns la Cantonul Rudarita in doar 21 de ore si 17 minute. Acesta a vrut astfel sa dea startul unei viitoare competitii nationale sau chiar internationale ce vrea sa o organizeze pe acest traseu anul viitor.
Si-a intitulat proiectul bifat pe harta realizarilor „Sustine sub 24”. Bacauanul Dan Gârleanu a vrut sa demonstreze ca traseul poate fi parcurs in mai putin de o zi si pentru asta a fost nevoite sa alerge, acolo unde muntele i-a permis. A plecat de la Manastirea Turnu Rosu in data de 25 august la ora 3.00 si 51 de secunde si a ajuns la Cantonul Rudarita pe 26 august la doar 18 minute si 38 de secunde dupa miezul noptii. Traseul are o distanta de 82,5 km, cu urcari totale de 5.874 m, viteza medie in miscare 4,8 km/h si la parcurs in mare pare fara probleme deosebite. Doar marcarea proasta pe timp de noapte si câinii de la stâni care l-au pus pe fuga de mai multe ori au fost singurele piedici. A uitat de toate când a oprit cronometrul. „Ma bucur ca am reusit sa parcurg traseul sub timpul propus, desi in doua locuri de pe creasta am avut dubii puternice cu privire la reusita. Daca as fi avut o experienta anterioara asemanatoare si daca as fi fost antrenat corespunzator, as fi reusit sa scot un timp mai bun, insa scopul acestei actiuni a constat in a argumenta, printr-o demonstratie, ca acest traseu poate fi parcurs in timp bun de amatori, si ca urmare a acestui fapt parcurgerea crestei Fagarasului poate deveni o competitie puternica la nivel national, in prima faza. Sper ca acest lucru sa se intample incepând de anul viitor”, a spus alpinistul Dan Gârleanu.
Pregatiri pentru o competitie internationala
Pe traseu a avut mai multe puncte de sprijin la Saua Caprei si Fereastra Mare a Sâmbetei de unde a putut sa se alimenteze cu apa, sa manânce si sa-si schimbe echipamentul. Aceast eveniment a fost organizat de Clubul de Ecologie si Turism „Veniti cu Noi” Bacau pentru lansarea, atragerea si promovarea practicarii a unui nou tip de ramura sportiva „Trail running” alergare neconventionala pe poteci de munte inaccesibile pe drum, prin ascensiune si coborâre, cu diferente mari de nivel: munte, deal, paduri, pasaje inguste. Clubul are de gând sa organizeze o competitie nationala sau internationala pe acelasi traseu anul viitor, mai ales ca s-au aratat persoane interesate din tara dar si din Germani, Anglia, Ungaria si Cehia.
De-a lungul anilor, alpinistul si ciclistul Dan Gârleanu, a adaugat in CV mai multe realizari:
– in anul 2004 – escaladarea Vârfului Elbrus – Muntii Caucaz, cel mai inalt vârf din Europa, 5.644 m,
– 4 expeditii montane de vara (7 zile) in Muntii Fagaras, Retezat, Parâng, Leaota
– 6 ture alpine de iarna in Muntii Piatra Craiului, Ceahlau, Rarau-Giumalau, Bucegi, Ciucas, Postavaru
– strabaterea si studierea: Avenul Pionerilor, Avenul Fara Fund, Pesterea Galbena, avene si pesteri din zona „Lumea Pierduta” – Carpatii Occidentali si Pestera Ratei – Muntii Bucegi
– ciclism – in 2004 – expeditie cicloturistica – 4 zile – 650 km
– 2005 – traseu de verificare potential cicloturistic: Bicaz – Neagra – Piatra Sura – Vf. Dochia – Fântânele – Durau
– 2006 – expeditie „Turul României”-1.200 km- 8 zile- 6 pers
– 2007 – Expeditia „Drum spre Europa” – Mesageri ai Comunitatii Bacau – 4.525 km – 40 zile
– mountain–bike – trasee de dificultate mare
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.