„Călătoresc prin nişte insule ale închipuirii, în tărâmuri imaginare”, mărturiseşte Carmen Mihalache, „privind printr-un hublou” (Hublou, Bacău, Editura Babel, 2019), adică de la mare înălţime, de unde panorama vieţii ţi se dezvăluie în toată splendoarea virtuţilor şi tenebrelor ei. După ce-ai citit cuceritoarele pagini ale cărţii, parcă te caută cuvintele părintelui Efrem Simonopetrinul: „Vezi tu, prietene, cum vine treaba cu Omul… Omul, în loc să-l judec, aş putea să-l cunosc. Iar dacă-l cunosc, de ce nu l-aş înţelege? Şi dacă-l înţeleg, de ce să nu-l ating c-o vorbă bună? De ce să nu-i dăruiesc un strop din ce-am mai bun în mine?”…
Stilul. Dacă predai o lecţie despre stil, pornind de la baronul de Buffon („Le style c’est l’homme même”), trebuie ai în bibliografia obligatorie, pentru exemplificare, cărţile publicate de Carmen Mihalache şi să conchizi, împreună cu artistul şi criticul de artă Gelett Burgess, că „stilul înseamnă să nu faci lucrurile oricum, ci în cel mai bun fel”. „Hublou” are un stil acaparator, unul care te face să pricepi de ce limba noastră este „un fagure de miere”.
Criticul de teatru, eseistul. Carmen Mihalache este un vrăjitor de nuanţe şi profunzimi. Trebuie doar să le descoperi. „Cine are o inimă inteligentă, va şti să găsească”, zice autoarea. Prezent în volum, spiritul său de cronicar de teatru, elevat şi consacrat la nivel naţional, de eseist care face piruete cu fiecare cuvânt, zămisleşte armonii estetice de excepţie, plimbându-se cu o lejeritate de invidiat prin marile imperii ideatice. Îşi declară admiraţia faţă de Oriana Fallaci, Francoise Giroud, Ecaterina Oproiu sau Ileana Mălăncioiu. Preţuirea exprimată nu este întâmplătoare. Face parte din această familie spirituală.
Sugestiile. „Nu-mi daţi sfaturi! Ştiu să greşesc şi singur!” Este avertismentul lui Kant, pe care-l cunoaște. Poate tocmai de aceea ne oferă doar sugestii… „Fiecare prețuiește atât cât valorează pricina după care aleargă”… „Lupta pentru feminism vine dintr-un fel de masculinitate”… „Iadul nu are furia unei femei sfidate”… „Într-o lume tot mai asaltată de crize, cea a comunicării golindu-se sufletește, o salvare nu poate veni decât din interiorul nostru”…
Întrebările. Ştie că, de multe ori, întrebările sunt mai importante decât răspunsurile. E un fel de soră de cruce cu André Gide („Dacă scapi de o întrebare, nu înseamnă că i-ai găsit şi răspunsul”)… „Ce punem în loc, cum supraviețuim fără ceea ce am iubit cândva?”… „Mai este oare loc de artiști pe lumea asta?”… „Cum să ne lipsim […] de Don Quijote? Când el înseamnă generozitate, altruism, visare și credința că singurul adevăr este frumusețea.” „Dragostea din zilele noastre i se părea mai curând o chestiune de cerere și ofertă […]. Cumplit de banal, nu-i așa?”…
Portrete. Eşti un om norocos dacă ai nimerit pe fotoliul din faţa „şevaletului” autoarei. Este un maestru al portretelor… „Cum e [Alain] Delon acum, «ultimul samurai al filmului francez»? Se spune că e singur, că e bolnav şi trist. Ca un leu în iarnă. „Don Quijote e un răzvrătit a cărui sminteală e «o formă superioară de înţelepciune», pentru că el refuză o ordine gata făcută.” „Simone de Beauvoir, autoarea bibliei feminismului […]. O femeie liberă, care a avut controlul vieţii ei, şi-a trăit ideile şi şi-a gândit viața”. Jean-Paul Belmondo: „Este triumful unui «frumos urât»[…], al unui bărbat de un farmec nebun, care, şi la 80 de ani […], poate fura inimi. Cel mai frumos bărbat urât din câţi cunosc eu”… „Pe [Peter] O’ Toole, cu farmecul lui magnetic, nebun, după ce l-ai văzut o dată, era cu neputinţă să-l uiţi”…
Actorii din „Hublou”. Adolescenţa, Tinereţea, Suferinţa, Singurătatea, Speranţa, Familia, Teatrul, Filmul, Feminismul, Metafizica, Literatura, Libertatea, Timpul, Frumuseţea, Prietenia, Fericirea, Viaţa… „O listă care rămâne deschisă”, cum ar zice Carmen Mihalache. Rămâne ca Măria Sa Cititorul s-o completeze. „Actorii” se prezintă mereu în haine de gală… „Frumuseţea şi compasiunea. Nu ştiu dacă ele chiar ar putea salva lumea, dar sunt convinsă că îi pot face pe oameni mai buni”… ,” Nu-ţi trebuie mult ca să fii fericit, e o vorbă veche și înţeleaptă. Doar să te cunoşti pe tine însuţi şi să ştii cu adevărat ce vrei. Să te cunoşti şi să te respecţi, să nu fii folosit, manipulat, să nu îngădui nimănui să-ţi locuiască mintea…” Şi o declaraţie scrisă cu şi pe lacrima „Micului Prinţ din noi”: „Dar cum nu există negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni”…
Carmen Mihalache. Eleganţă spirituală, împotriviri cordiale, o Vitoria Lipan care caută chiar şi oseminte de adevăr şi frumuseţe, portstindardul unui feminism care te ia de guler şi-ţi spune tandru că toată „chestia cu sacrificiul e o păcăleală”: „…Anele moderne nu mai sunt de acord cu jertfa, refuzând să trăiască sau să moară pentru gloria altuia. Ele nu se mai lasă zidite pentru o construcţie care nu le aparţine, nu mai pot fi păcălite atât de uşor. Foarte bine dacă găsesc un Manole alături de care să se poată dezvolta ca personalitate şi să construiască, orice edificiu îşi doresc, împreună, de pe poziţii egale, cu «fair-play», respect, preţuire şi sprijin reciproc, fără păcăleala cu sacrificiul”. Când te privește prin „hublou”, de sub garderoba sa de pălării marca voit-retro-romantice, te poţi gândi, dacă te prinde în ofsaid, şi la replica proverbială a dramaturgului August Strindberg: „Ai grijă, ticălosule, ne vom întâlni în următoarea mea piesă, te fac personaj!”