8 noiembrie 2024

S-a dublat coplata în Spitalul Județean. Banii sunt folosiți pentru a susține sistemul informatic

De la începutul acestei luni, conducerea Spitalului Județean de Urgență Bacău a luat decizia ca valoarea coplății în unitatea sanitară să se dubleze, de la 5 la 10 lei/persoană internată. Această sumă va fi încasată la Biroul de Internări a spitalului.

Nu toți pacienții internați plătesc această taxă!



„Este vorba despre o coplată, prevăzută și în Legea 95/2006, pe care o folosim în susținerea sistemului informatic al spitalului și a bazei de date. De exemplu, dacă până acum la internare se plătea 10 lei/internare și o coplată de 5 lei, acum se va plăti în total 20 de lei. La spitalizarea de zi coplata va fi de 10 lei, față de 5 lei cât era până acum. Oricum, aproape jumătate din cei internați nu plătesc această coplată. Un calcul simplu arată că la cele circa 40.000 de internări continue câte sunt într-un an, cam la 20.000 se plătea coplata de 5 lei, deci suma totală pe an era de circa 100.000 de lei. Acum se va dubla, dar tot o sumă modică este, per total spital”, a explicat Adrian Popa, managerul SJU Bacău.

Conform deciziei Comitetului Director al Spitalului Județean de Urgență Bacău, sunt scutite de la coplată următoarele categorii de asigurați:

• copiii cu vârsta până în 18 ani;
• tinerii între 18 și 26 de ani, ucenicii sau studenții, care nu realizează venituri din muncă;
• bolnavii care sunt incluși în Programele Naționale de Sănatate, pentru serviciile medicale aferente bolii de bază a respectivei afecțiuni, care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse;
• pensionarii cu un anumit cuantum al pensiei (de până la un punct de pensie, stabilit pentru anul fiscal în curs – în prezent acesta are valoarea de 1.265 de lei);
• femeile însărcinate și lăuzele, cu venituri egale sau peste salariul de bază minim brut pe țară (în prezent acesta este de 2.230 de lei) – pentru serviciile medicale legate de evoluția sarcinii;
• gravidele și lăuzele, fără venituri sau cu venituri sub salariul de bază minim brut pe țară – pentru toate serviciile medicale;
• pacienții care beneficiază de servicii medicale în secția de îngrijiri paliative;
• deținuții, conform Legii 286/2009, Cod penal, articolele 109, 110, 124 și 125 .

Pacienții care se internează având bilet de trimitere de la specialist sau medicul de familie plătesc această coplată.
Prezentările în Unitatea de Primiri Urgență, urmate de internare, sunt exceptate.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014