BASARABENII AU TALENT. La ediţia festivă a mult gustatei emisiuni de la PRO TV (8 febr.), a strălucit un copilaş de 4 ani, Vlad Ciobanu, din Chişinău, care ne-a demonstrat că dincolo de Prut nu există analfabetism funcţional. Cu atâta firesc a recitat poezia lui despre (re)unirea românilor de aici şi de acolo, încât educatoarele şi învăţătorii de pe la noi s-au ales cu un model de transmitere a unui mesaj şi de prelucrare logică a discursului dintr-un text literar. Are şi din partea noastră un „Da!” şi un „Bravo!”
DE CE SĂ ÎNVĂŢĂM LIMBA ROMÂNĂ? Printre altele, pentru că „gramatica vindecă de melancolie” (Emil Cioran, Caiete 1957-1972, Bucureşti, Editura „Humanitas”, 2016, p. 932).
„RĂMĂŞIŢE” UTILE. Un cunoscut dascăl de limba şi literatura română atrăsese atenţia celor ce transmiteau pe internet, de 1 Decembrie, urarea adresată ţării în care trăim că ar trebui să pună o virgulă în formularea respectivă. Replica unuia dintre cei pe bună dreptate atenţionaţi este greu de admis: „Virgula e o invenţie comunistă”. Dacă ar fi aflat că lipsea şi o pereche de ghilimele: „La mulţi ani!”, România!, ne trimitea prin comuna primitivă…
ARBITRARUL ORTOGRAFIC. Atenţie mărită se cere şcolarilor care ascultă Teatrul Naţional Radiofonic pentru Copii. În piesa lui André Maurois „Ţara bunului-plac” (traducere, Florica Brătescu-Voineşti), întrebarea „Cum se scrie mi-au luat?” primeşte răspunsul „Cum să se scrie? Miau, cum face pisica”, cu precizarea că regula e valabilă doar în ţara arbitrarului.
ACCENT COMUN, SENS TOTAL DIFERIT. De la un buletin de ştiri al radioului aflăm că „incendiile din Australia pun în pericol habitatul urşilor [coa-la]”. Nu-i uşor să rosteşti corect, adică în trei silabe: [co-a-la], şi nici să-l scrii cum trebuie: koala. Legătura cu foaia de hârtie e inexistentă.
GREU ŞI LA TV CU A TREIA SILABĂ. La o instructivă emisiune duminicală a unei televiziuni, una dintre echipe este susţinută de un apel scandat: „Ro-şii”. Din păcate, substantivul provenit din adjectiv trebuie rostit cu încă o silabă: „Ro-şi-ii”. Altfel, e articularea de la roşi „uzaţi”, ceea ce nu ar fi pe placul celor apelaţi astfel.
BRAVO, ŞTEFANE! La un ghişeu, mă pregătesc să predau un formular. Precipitat, funcţionarul face să zboare o hârtie de pe masă. „Nu eu!”, se scuză domnul dinaintea mea, rostind cursiv cele două vocabule. „Nu, eu!” replică imediat Ştefan (aşa scria pe ecuson), cu pauza de rigoare după primul cuvânt. „Cu virgulă!”, adaugă după un moment de gândire… filologică.
DE LA CITITORI. În urma pledoariei noastre pentru păstrarea limbii latine în planul de învăţământ de la gimnaziu (o oră pe săptămână, la clasa a VII-a), Eugen Bulai aprobă campania, motivând cu un joc de cuvinte: „Deşi «moartă», limba latină va rămâne veşnic vie pentru noi, românii, şi pentru multe alte naţii”.
