Cam aşa s-ar traduce noua normă ce priveşte desemnarea OFIŢERULUI DE CONFORMITATE. Avem în vedere Ordinul Nr. 102/2020 din 22 ianuarie 2020 privind aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative pentru entităţile raportoare supravegheate şi controlate de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Ordin emis de Ministerul Finanţelor Publice Oficiul Naţional De Prevenire Şi Combatere a Spălării Banilor Publicat în: M.O. din 3 februarie a.c.

În esenţă, fiecare entitate persoană juridică, persoană fizică autorizată are obligaţia de a desemna un ofiţer de conformitate la nivelul conducerii, ori dintre angajaţi, care să raporteze orice suspiciune înainte de efectuarea oricărei tranzacţii aferente clientului care are legătură cu suspiciunea raportată.



Oficiul confirmă, de îndată, în scris, prin alocarea numărului de înregistrare, inclusiv prin mijloace electronice, primirea raportului de tranzacţii suspecte.

Tranzacţia nu se efectuează până la expirarea unui termen de 24 de ore de la momentul înregistrării sesizării. Dacă Oficiul nu dispune suspendarea efectuării tranzacţiei în termenul menţionat anterior, entitatea raportoare poate efectua tranzacţia. În scopul de a analiza tranzacţia şi de a verifica suspiciunea, Oficiul poate suspenda efectuarea unei tranzacţii până la 48 de ore, ca urmare a informaţiilor primite în baza legii, a unor solicitări în acest sens venite din partea organelor judiciare române sau ale instituţiilor străine care au atribuţii asemănătoare. Dacă nu se confirmă suspiciunea raportată, Oficiul decide încetarea suspendării unei tranzacţii înainte de expirarea termenului , decizie care este comunicată entităţii raportoare deîndată şi care va fi implementată imediat.

Evident, “ofiţerul de conformitate” cu pricina este plătit de angajator. În procesul de selecţie a persoanelor desemnate ca ofiţeri de conformitate, trebuie avute în vedere, conform legii, “persoane potrivite”, luând în considerare, cel puţin: “abilităţile şi cunoştinţele în domeniul prevenirii spălării banilor şi finanţării terorismului, atât înainte de a fi desemnate, cât şi ulterior, în mod continuu; reputaţia profesională, care poate avea la bază inclusiv cazierul judiciar şi referinţe ale angajatorilor anteriori.” Norma este însă de un fariseism fără margini. De unde sa găsească o micuţă firmă cu doi trei angajaţi, unul cu abilităţi şi cunoştinţe în domeniul prevenirii spălării banilor şi finanţării terorismului? Dar indiferent de mărimea firmei, nr. de angajaţi, norma nu face distincţie, se aplică atât instituţiilor bancare dar şi umilei case de schimb valutar şi cabinetelor ce au un singur angajat, cum ar fi experţii contabili şi contabilii autorizaţi, cenzorii, consultanţii fiscali, notarii publici, avocaţii, executorii judecătoreşti, practicienii în insolvenţă, precum şi alte persoane care exercită profesii juridice liberale.

Şi pentru ca lucrurile să fie clare pentru toată lumea a fost creat un un corp de control al Oficiului, agenţi constatatori, care în exercitarea atribuţiilor specifice, solicită documente, date şi informaţii pentru realizarea atribuţiilor specifice şi pot reţine copii ale documentelor verificate de la entităţile raportoare. Solicită, atunci când este cazul, reprezentanţilor legali şi/sau angajaţilor entităţii controlate note explicative pentru certificarea anumitor situaţii sau împrejurări întâlnite în cursul activităţii de control; încheie note de constatare, constată contravenţii şi aplică sancţiuni întocmind, după caz, procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.

Pentru a completa cât mai exact tabloul grotesc al societăţii în care trăim, legea prevede şi sancţiuni pentru neîndeplinirea obligaţiilor de delaţiune. Astfel, conform legii, pentru persoanele fizice, contravenţiile se sancţionează cu avertisment sau amendă până la 150.000 lei.
Pentru persoanele juridice contravenţiile se sancţionează cu avertisment sau cu amendă prevăzută mai sus, ale cărei limite maxime se majorează cu 10% din veniturile totale raportate la perioada fiscală încheiată, anterioară datei întocmirii procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. “Sancţiunile şi măsurile pot fi aplicate membrilor organului de conducere şi altor persoane fizice care sunt responsabile (???) de încălcarea legii.”

Permiteţi-mi să nu cred în eficienţa acestei legi. Dar nu pentru eficienţă a fost ea edictată, ci pentru a ne obliga, obişnui şi educa să devenim ceea ce naţiunea noastră a repudiat în trecutul comunist. Delaţiunea ca mod de viaţă.

Dincolo de scandalurile politice şi circul mediatic, în colonia numită România, laţul manevrat de păpuşari invizibili, se strange tăcut şi se insinuează perfid în viaţa noastră, indiferent de culoarea politică a momentului ce ne guvernează.

Jr. Adrian M. Ionescu




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.