Consiliul Județean Bacău a răspuns acuzațiilor PNL referitoare la faptul că s-ar fi amânat mejustificat validarea mandatelor unor consilieri liberali pentru a se putea adopta bugetul.
„Procedurile de vacantare a mandatelor celor 3 consilieri județeni PNL au urmat prevederile legale în vigoare. Astfel, la 23 decembrie 2019, s-a aprobat proiectul de hotărâre vizând încetarea mandatului consilierului județean PNL Liviu Miroșeanu, înainte de termen, ca urmare a demisiei acestuia. În aceeași zi, Consiliul Județean a comunicat hotărârea de vacantare atât domnului Liviu Miroșeanu, cât și PNL Bacău.
La data de 30.01.2020, Consiliul Județean a aprobat proiectele de hotărâre vizând aprobarea încetării mandatelor de consilieri județeni pentru consilierii Claudiu Năstase și Mihai Mititelu, fiind comunicate hotărârile de vacantare ca în cazul lui Miroșeanu, inclusiv persoanelor în cauză.
Cele trei proiecte de hotărâre menționate anterior au fost aprobate și cu votul consilierilor județeni ai PNL, iar cei 3 consilieri demisionari au primit personal comunicările de vacantare așa cum rezultă și din înscrisurile de la compartimentul Registratură.
Nu este vina Consiliului Județean că adresa și datele de contact consemnate pe site-ul de internet oficial al organizației județene PNL Bacău sunt inexacte. Era de datoria și responsabilitatea exclusivă a PNL Bacău să actualizeze aceste date și să notifice o eventuală schimbare a adresei oficiale de corespondență. Pe de altă parte, cei 3 demisionari aveau datoria, în propriul interes, să înștiințeze organizația din care fac parte cu privire la comunicarea hotărârilor de vacantare.
PNL Bacău nu a fost privat de validarea a trei noi consilieri județeni, așa cum eronat se afirmă în comunicat. Precizăm că PNL Bacău a transmis către CJ adresa cu cei 3 supleanți cu doar două zile înainte de ședința extraordinară din 7 februarie 2020, ordinea de zi fiind deja comunicată aleșilor.
Conducerea organizației județene a PNL Bacău avea suficient timp, începând din decembrie 2019, să transmită către CJ adresa cu înlocuitorii consilierilor județeni demisionari. Nu pot formula propuneri de înlocuitori alte organizații politice în numele PNL Bacău și nu cu două zile înainte de ședință, atât timp cât mandatul consilierului Miroșeanu a încetat cu aproape două luni în urmă.
Activitatea administrativă a județului Bacău, precum și activitatea comunităților locale nu poate sta după programul și dispoziția/indispoziția conducerii PNL Bacău, ale cărei superficialitate și lipsă de implicare sunt, de fapt, adevăratele cauze care au dus la situația creată.
Pe această cale, îl somăm pe președintele PNL Bacău, Ionel Palăr, să renunțe la a pasa propria răspundere pe umerii CJ Bacău, atâta vreme cât prevederile Codului Administrativ, precum și vacantarea celor 3 mandate de consilieri județeni erau cunoscute de liberali sau trebuiau să fie cunoscute.
În mod iresponsabil, după modelul instituit de guvernarea PNL, șefii liberali din județul Bacău amenință cu blocarea activității administrative a comunităților locale, prin contestarea în instanță a hotărârii CJ din 7 februarie, prin care s-au alocat fonduri către primăriile din județ. Raționamentul obtuz al PNL Bacău va conduce la blocarea investițiilor derulate în comunitățile din județul Bacău, inclusiv de către primăriile conduse de primari PNL!
În loc să invoce motive de fațadă, menite a ascunde propria superficialitate și neștiință, Ionel Palăr ar fi trebuit să lectureze Codul Administrativ pe care l-a și votat în Parlament. Sau să pună pe alții să-i citească și să-i explice”.
Președinte,
SORIN BRAȘOVEANU