21 noiembrie 2024

Cu 16.000 angajati mai putin decât inainte de criza

Ultimele date statistice, rezultate din registrul general de evidenta a salariatilor, depus lunar de catre agentii economici la Inspectia Muncii, arata ca fata de sfârsitul anului 2010, numarul persoanelor angajate cu contract individual de munca a crescut cu câteva mii. Daca in noiembrie 2010 erau 99.318 salariati activi, acum sunt 108.579. Dar comparativ cu perioada de dinainte de declansarea crizei economice, situatia din acest punct de vedere era mult mai buna atunci. La 31 noiembrie 2008, de exemplu, erau 124.955 de angajati cu contract de munca, pentru care se achita contributia la sistemul public de pensii. Pe de alta parte, dupa inasprirea amenzilor pentru lucrul fara forme legale, masura introdusa in luna mai 2011, numarul contractelor individuale de munca este sensibil mai mare decât in perioada anterioara. Totusi, nici in aceasta privinta evolutia nu este remarcabila. La sfârsitul lunii iulie 2012 erau active 115.737 contracte de munca, cu aproape 25.000 mai putin decât in urma cu un an. Cel putin acestea sunt datele transmise de Inspectia Muncii, pe baza celor mentionate in registrele de evidenta a salariatilor, depuse in sistemul informatic REVISAL.






Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014