Devansat cu trei luni, „Trofeul Vrsac” le-a adus „CSMeilor” antrenați de Dorin Cruceanu patru medalii de bronz
Începutul de februarie a adus temperaturi de luna mai. Iar pentru judoka pregătiți de Dorin Cruceanu la CSM Bacău a adus…obiceiuri primăvăratice.
Obiceiul „CSMeilor” este să urce pe podium. Fac asta an de an. Și, în cazul „Trofeului Vrsac”, primăvară de primăvară. 2020 a programat o schimbare în ceea ce privește datele desfășurării turneului internațional de la Vrsac (Serbia), care a reunit și în acest an peste 500 de sportivi din 14 țări.
Astfel, în loc să se deruleze la mijloc de mai, ca de obicei, competiția a avut loc la finalul săptămânii trecute, în primele zile ale lui februarie. Schimbarea de program nu a afectat însă prestațiile „CSMeilor”, chiar dacă aceștia veneau după o lună de vacanță. Mobilizându-se ca de obicei, băcăuanii au cucerit în Serbia patru medalii de bronz prin Giulia Mihai, Răzvan Moisei, Alexandru Zaharia și Rebeca Bejan. Cele patru medalii puteau fi cinci dacă Ana Patea nu ar fi pierdut finala mică.
„Este al patrulea an când suntem prezenți la acest turneu, iar numărul mare de medalii arată că ne simțim ca acasă, chiar dacă, de această dată, ne-am prezentat venind direct din vacanță. Important este că am ținut ștacheta sus, cu atât mai mult cu cât fetele au avut de disputat, fiecare, cel puțin patru meciuri, o parte dintre acestea fiind cu adversari din țări precum Ungaria, Macedonia, Grecia, Bulgaria, Rusia sau Muntenegru”, a declarat antrenorul CSM Bacău, Dorin Cruceanu.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.