7 noiembrie 2024

Declarația unică poate fi depusă la Fisc până pe 25 mai

Termenului până la care contribuabilii persoane fizice trebuie să depună, la Fisc, Declarația unică (formularul 230) privind impozitul pe venit și contribuții sociale a fost prelungit de la 15 martie până la 25 mai.

Declarația unică intră în al treilea an de existență fiscală și este folosită, în principal, de persoanele fizice autorizate (PFA), de cei care obțin venituri din profesii liberale, chirii sau dividende. Formularul fiscal se depune pentru estimarea veniturilor pe 2020, chiar și la ghișeu, nu doar online. Prin acesta, contribuabilul declară cât câștigă și cât are de plătit la stat ca impozit și contribuții sociale, la pensii (CAS) și sănătate (CASS). De asemenea, declarația se folosește la impozitarea veniturilor din străinătate din anul precedent (cele care se impozitează la noi).



Modelul de formular pentru 2020 a fost recent oficializat, cu unele modificări. Nouă variantă a declarației unice a fost publicată deja în Monitorul Oficial. Aceasta vizează definitivarea pentru 2019 și estimarea veniturilor pe 2020, dar vine și cu unele modificări punctuale: de exemplu, includerea veniturilor din criptomonedă și procentul din impozitul pe venit (3,5%) pentru care contribuabilii pot dispune pentru a susține entități nonprofit sau unități de cult.

Declarația se completează și se depune de persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/și din străinătate și care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal. Declarația se completează și se depune și de persoanele fizice care nu realizează venituri și care optează pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014