25 noiembrie 2024

Niște teme de gândire

Nu apăr sistemul. Sunt de acord că învățământul la noi are niște probleme ce nu ar trebui ignorate, dar poate școala în sine ar fi mai ușoară dacă s-ar combate niște presupuneri.

Să începem cu celebra frază „notele nu reflectă inteligența”. E parțial adevărat. Nu poți să excelezi la toate materiile, dar una e să ai două-trei materii la care să îți fie un pic mai greu, și cu totul alta e să te târâi cu nota 5 și să te consolezi cu zicala mai sus menționată. Când ești într-o astfel de situație, replica asta nu e decât un scut în fața lipsei de voință.
Sigur, cea mai auzită plângere printre elevi este „La ce îmi folosesc mie toate cărțile astea?



La angajare n-o să mă întrebe despre Ion”. Nu o să te întrebe la interviul de angajare despre operele de la Bac. Dar asta nu înseamnă că ele nu te ajută. Aparent nu o fac, dacă privim de la distanță. Programa e învechită, majoritatea operelor au tematică rurală, dar, dacă ești atent, observi că sunt mai actuale ca oricând. Orice carte te dezvoltă într-un fel sau altul. Nu contează că e sau nu din programă. E ok și dacă le eviți pe cele pentru școală, dar citești altele bune, nu ficțiuni romantice și dezvoltare personală.

De ce nu se pune accentul pe studierea unor concepte filosofice, pe citit filosofie, literatură universală, care pot scoate elevul din stadiul de robot? Când se va înțelege la ce duce de fapt lipsa orelor de filosofie și de limbi clasice atât la profilul umanist, cât și la cel real?

Ioana Bitire, clasa a XII-a, elevă la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014