15 noiembrie 2024

Peste 50 de intervenții gestionate de pompieri, în ultimele trei zile, la nivel județean

În ultimele trei zile, peste 420 de pompieri au acționat pentru gestionarea unui număr de 51 intervenții, majoritatea dintre acestea fiind pentru acordarea asistenței medicale de urgență (38 misiuni). În afara acestor situații, salvatorii au acționat pentru stingerea a șase incendii, care, în mare parte, au avut drept cauză probabilă utilizarea mijloacelor de încălzire sau instalațiile electrice cu defecțiuni sau improvizații.

Totodată, echipajele de pompieri au fost solicitate să intervină în șapte cazuri, pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, monitorizare zonă, asistenţă persoane, salvare animale și degajare tencuială.



Una dintre intervențiile relevante gestionate în acest sfârșit de săptămână a avut loc, în data de 05 ianuarie a.c., la ora 21:39, în comuna Agăş, sat Cosnea. În cursul zilei de ieri, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu produs la acoperișul unei case de locuit și la anexa lipită de aceasta. Ajunse la fața locului, forțele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta la acoperișul casei pe o suprafaţa de aproximativ 60 mp și la o anexă pe o suprafață de circa 30 mp.

Flăcările au fost localizate în scurt timp, fiind astfel limitat pericolul extinderii la vecinătăți. În urma evenimentului, din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Intervenția s-a dovedit a fi una dificilă din cauza drumului greu accesibil, pe o distanță de aproximativ 10 kilometri, neamenajat și acoperit cu zăpadă.

Cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza efectului termic al unui burlan metalic de fum izolat necorespunzător faţă de materialele combustibile.

De asemenea, tot în cursul zilei de ieri, pompierii băcăuani au fost solicitați, la ora 22:27, să acționeze pentru lichidarea a unui incendiu produs la o casă, din comuna Brusturoasa, sat Buruieniș. La sosirea la fața locului s-a constatat că incendiul se manifesta la acoperișul unei case de locuit și la o anexă.

Nu s-au înregistrat victime.

În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spații închise, au ars aproximativ 60 mp acoperiș casă și circa 25 mp anexă.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Judeţean Bacău rămâne mobilizat pentru a interveni, în cel mai scurt timp, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Totodată, evenimentele înregistrate la nivel județean vor fi atent monitorizate de Centrul Operațional Județean, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și App Store.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014