De la 1 ianuarie 2020, preţurile carburanţilor auto ar trebui să scadă, după ce guvernanții au decis eliminarea supraaccizei aplicată acestor produse. De reținut că această taxa a fost introdusă în două etape, în septembrie și octombrie 2017, măsură care a determinat imediat scumpiri semnificative în stațiile Peco. Supraacciza reprezintă circa 0,38 cenți pe litru, inclusiv TVA. Astfel, după eliminarea acesteia, era de așteptat ca un plin de carburanți să coste cu peste 20 de lei mai puțin, de la 1 ianuarie 2020.
Nu a fost să fie așa, de la 1 ianuarie, întrucât benzina şi motorina nu s-au ieftinit cu 45 de bani, ci dora cu 30 de bani. Și asta pentru că concomitent cu eliminarea supraaccizei, guvernanții au mărit accizele pentru carburanţi, cu 1,62 de lei la motorinaă și 1,77 lei la benzină.
În consecință, plinul de carburanți este mai „ușor” doar cu 16 lei, față de ultima zi a anului trecut. În prezent, la stațiile OMV Petrom, litrul de benzină standard de 95, costă 5,12 lei, la fe ca în stațiile Lukoil, iar cel de motorină obișnuită, 5,34 de lei.
În ultima zi a anului trecut, benzina standard cea mai ieftină se găsea în stațiile Petrom și Lukoil- 5,44 lei. În schimb, motorina standard cu prețul cel mai bun era la Petrom și Socar – 5,68 lei/litru. Băcăuanii vor putea afla online nivelurile de preț ale carburanților la pompă, prin intermediul „Monitorului Prețurilor”, platforma care a fost lansată în acest an de către Consiliul Concurenței.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.