De circa două săptămâni, în instituțiile și întreprinderile bugetare, cel puțin, nu se mai lucrează. Crăciunul și anul Nou au căzut în calendar atât de bine, încât guvernanții au dat zile libere cum rar se mai întâmplă. La urma urmei, românii au dreptul la viață! Deci, la muncă se va veni numai din 6 ianuarie încolo.
În domeniul privat situația stă ceva mai altfel. Pentru că acolo, ca și în domeniul bugetar dealtfel, timpul costă bani. Iar noi, în capitalism, numai la bani ne gândim: businessmanii la banii din profit, salariații la banii din lefuri, bugetarii la banii… din bugetul statului.
Va face față anul 2020 la astfel de așteptări?
Fiind un an super-electoral, cu alegeri locale și generale, poate și cu ceva anticipate, sunt așteptate promisiunile și „cadourile” (să nu le spunem altfel!). Chiar de la 1 ianuarie, salariul minim brut pe țară va fi majorat la 2.230 de lei. Sigur, majorarea nu aduce numai lapte și miere, pentru că, de exemplu, și punctul de amendă în traficul rutier va sări de la 145 la 223 de lei. Și e numai un exemplu.
Adică noul an nu are numai semne bune. Ministrul muncii tocmai spunea, zilele trecute, că sistemul public de pensii e în pericol, dar și că se va controla la sânge munca la negru, mai ales în zonele „tradiționale” (știu ei, cei vizați, care sunt aceste zone!).
Angajatorii din sectorul bugetar s-ar putea să fie nevoiți să ceară solicitanților certificate de integritate comportamentală. Și, în aceeași notă, să mai amintim că între cele mai mari provocări pentru mediul de afaceri în acest an se vor afla criza forței de muncă, accentuarea inflației, deprecierea monedei naționale și extinderea blocajului financiar. Iar autoritățile europene vor complica sistemul actual de TVA, măsură care induce și o anumită birocratizare a acestuia în tranzacțiile intracomunitare.
Iar exemplele ar putea continua.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.