Șoferii care au avut drum prin Onești, în acest weekend, au dat de același blocaj întâlnit de aproape un an de zile. În principal, cauza a rămas aceeași: lucrările la podul de pe râul Trotuș, oprite, în prezent, din cauza sezonului rece. Din fericire, necazul șoferilor a durat până în după amiza de duminică, moment când s-a decis reluarea circulației pe pod, inclusiv pe banda modernizată.
Măsura a fost luată ca urmare avizelor emise de CNAIR și IGPR. Prin urmare, se va circula relativ normal până la primăvară, când constructorul va relua lucrările la pod. Atunci, se va circula din noui pe o singură bandă, pentru a se putea lucra la cea de-a doua jumătate din pod.
De notat că până să fie reluată circulația de pe pod pe ambele sensuri, mașinile au făcut coloană care se întindea pe mai bine de doi kilometri (aproape de zona fostului lac Belci). Astfel, dacă un drum de la Bacău la Onești ar fi durat, în medie, 40-50 de minute (luând în calcul și ceața densă pe care o puteai tăia cu cuțitul), cam la fel aveai de așteptat (dacă nu chiar mai mult) ca să poți trece peste podul de la intrarea în municipiul de pe Trotuș. Am făcut un experiment, cronometrând timpii de staționare de la un „verde” la altul. În medie, cam 8 minute, timp în care coloana putea avansa cam 100 de metri, astfel că șoferul care se afla la capătul din spate avea de așteptat și o oră ca să poată intra pe pod. De altfel, blocajul era accentuat inclusiv de tupeiștii de la volan care doreau să iasă din Onești și care practic îi forțau pe ceilalți participanți la trafic să le facă loc.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.