9 noiembrie 2024

Camere Agricole la Sfantu’ Asteapta

Presedintele Baciu e „persona non grata”

Asociatiile de producatori s-au intalnit, luni, la Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) pentru a stabili Comitetul National de Initiativa care se va ocupa de organizarea alegerilor si infiintarea Camerei Agricole Nationale si a camerelor teritoriale. Asta din cauza ca primul comitet, ales in data de 1 august, nu a fost pe placul ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, liderul conservatorilor din Romania. „Cuiul lui Pepelea sunt eu”, sustine Laurentiu Baciu (foto), presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR) si administratorul Romagria, desemnat presedintele CNI de catre colegii sai, la primele alegeri. Seful MADR a refuzat sa emita ordinul de ministru din cauza ca „nu a iesit cum a dorit el” si a cerut sa se ia totul de la zero. „Ne-am intalnit de cateva ori, dar nu am reusit sa ajungem la consens. Luni, ne-am adunat iarasi la MADR, care a pus conditii clare de data asta: CNI va fi avizat, dar fara Baciu presedinte. Am fost chemat de un secretar de stat la o discutie separata, in care mi-a spus deschis sa renunt, spre binele agricultorilor si al tarii, pentru ca altfel Daniel Constantin nu va semna in veci ordinul de ministru pentru aprobarea Comitetului National de Initiativa. Si colegii mei au fost chemati la discutii, pe rand, ca sa ma convinga sa ma retrag”, arata ing. Laurentiu Baciu, presedintele LAPAR. Fermierii nu au cedat, dar au gasit o alta solutie, care sa impace ambele parti. Deoarece legea prevede ca ministrul Agriculturii „are obligatia sa acrediteze doar componenta comitetului national, nu si pe presedintele acestuia, am convenit sa-i votam pe cei 21 de membri ai CNI, iar dupa aceea sa organizam alegeri pentru desemnarea presedintelui.”



„O mascarada de lege!”

Agricultorii asteapta, acum, publicarea Ordinului Ministrului Daniel Constantin in Monitorul Oficial. „Eu am ajuns persona non grata pentru Daniel Constantin din cauza ca sunt singurul care a avut curajul sa-i spuna in fata care este realitatea din agricultura romaneasca. Si ce am spus, iata, se adevereste: TVA nu va fi de 9 la suta pentru ca nu e de acord FMI, pretul painii a crescut deja in Capitala si in unele judete, iar la culesul porumbului va avea surpriza sa constate ca s-a realizat 30 la suta din productia anului trecut. Nu ne va ajunge nici ca sa iesim din sarbatori”, sustine ing. Baciu. Presedintele LAPAR arata ca aceste date sunt obtinute „de pe camp, nu din statistici.” Desi nu e vina ministrului Agriculturii, nici a Guvernului USL ca e seceta in tara, adevarul l-a suparat pe seful MADR: „Eu i-am spus sa recunoasca barbateste un fenomen natural care a afectat si alte state si care nu e determinat nici de premierul Ponta, nici de MADR, dar nu a acceptat. Din cauza incapatanarii, guvernul nostru a pierdut subventia de la Bruxelles.

In schimb, a dat o mascarada de lege, in baza careia astepti patru ani ca sa fii despagubit.” Era campanie electorala, asta era motivul pentru care liderii USL au refuzat sa vorbeasca despre calamitati, recolte mici si scumpiri, arata ing. Baciu. „Au acceptat, japonezii, tsunami, chinezii au recunoscut ca au avut inundatii si alunecari de teren, noi nu am recunoscut ca e seceta. Au gresit, iar adevarul supara!” Daca razboiul orgoliilor va continua, nu vom avea nici in 2013 camere agricole, desi legea de organizare e aprobata din 2010.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014