24 octombrie 2024
ActualitateEvoluția sistemului de calcul al pensiilor. Informatizare pe toate planurile

Evoluția sistemului de calcul al pensiilor. Informatizare pe toate planurile

Zilele trecute, Casa Județeană de Pensii (CJP) Bacău a rămas și fără singurul informatician pe care îl mai avea, după ce, anterior, altul a plecat să se angajeze în mediul privat. Așadar, cele două posturi de informatician din schema de personal a instituției sunt libere. Pentru ocuparea celui vacantat mai demult, conducerea CJP Bacău a organizat de două ori concurs, dar de fiecare dată nu s-a prezentat nimeni, după care postul a fost blocat de la Centru, așa cum este și acum cel de-al doilea. Lipsa unui informatician provoacă mari probleme instituției, știut fiind faptul că toate calculele de pensii sunt făcute prin aplicații (programe) informatice, și nu manual, ca acum 30 de ani.

Înainte, mai simplu și mai avantajos pentru pensionar



Acum 30 de ani, calculul pensiei era simplu. Potrivit Legii 3/1977, care a supraviețuit și după Revoluția din decembrie 1989, timp de peste 10 ani (până la 1 aprilie 2001), deci cel mai longeviv act normativ din domeniu, baza de calcul, la stabilirea pensiei, a fost media retribuțiilor (salariilor) tarifare lunare din 5 ani lucrați consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate. Deci solicitantul avea posibilitatea să-și aleagă anii cu salariile cele mai mari. Pensia integrală pentru munca depusă (minimum 30 ani bărbații, 25 ani femeile) și limită de vârstă (62 ani, respectiv 57 ani) se determina ca procente din salariul tarifar de încadrare din perioada aleasă, procente diferențiate pe tranșe de retribuție și grupe de muncă. În cele ce urmează, prezentăm câteva exemple. Astfel, până în 1989, pentru grupa I (condiții deosebit de grele, speciale, după legislația actuală), la un salariu de 1.201-1.600 lei, pensia a fost de 1.020 lei. Cei care au avut un salariu de 2.001-2.500 lei au primit o pensie de 1.500 lei, iar cei care au beneficiat de o retribuție de peste 4.000 lei au avut o pensie de 2.400 lei. Procentul pornea de la 85 la sută din retribuție și scădea până la 58 la sută, pe măsură ce salariul era mai mare. Pentru grupa a II-a procentul a fost de 56-80, cel mai mare fiind aplicat salariului cel mai mic. Cei care au lucrat în condiții normale de muncă (grupa a III-a) cel puțin 30 ani, bărbații, respectiv minimum 25 ani, femeile, au avut o pensie de 54-75 la sută din salariul tarifar. Dacă o persoană, cu vechimea integrală în grupa a III-a a avut salariul cel mai mic, respectiv de până în 1.200 lei, i s-a aplicat cel mai mare procent, adică de 75 la sută din retribuție. Pentru următoarea tranșă de retribuție, adică de 1.201-1.600 lei, procentul a fost de 70 la sută, pensia fiind de 900 lei. La un salariu de peste 4.000 lei în grupa a III-a, pensia a fost de 2.240 lei, deci reprezenta 54 la sută din retribuție. Pentru grupele I și a II-a de muncă, vechimea în acestea trebuia să fie de minimum 20 ani, respectiv 25 ani, ca să se acorde pensia integrală. Persoanele care aveau o vechime mai mică, au beneficiat de un spor proporțional cu timpul efectiv lucrat.

Acum, îți prinzi urechile!

În momentul de față, potrivit Legii 263/2010, în vigoare, calculul pensiei este mult mai complicat și stufos, deloc accesibil muritorului de rând. Mai întâi se ia în considerare toată perioada lucrată (contributivă) și pentru fiecare an de contribuție de asigurări sociale se calculează un punctaj. Cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea punctajului mediu anual realizat de fiecare asigurat cu valoarea punctului de pensie, care mai tot timpul a fost mică, în ultima vreme crescând mai mult. Punctajul mediu anual se calculează prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului cu numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare (vechimea integrală, 35 ani, bărbații, 31,2 luni, acum, femeile). Punctajul anual se determină prin împărțirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate în anul calendaristic respectiv.

Punctajul lunar se calculează prin raportarea câștigului salarial brut/solda brută sau, după caz, a sumei asigurate la câștigul salarial mediu brut pe țară, din luna respectivă. Persoanele care au lucrat în grupa I sau în condiții speciale beneficiază de majorarea punctajelor lunare, din perioadele respective, cu 50 la sută. Cele care au muncit în grupa a II-a sau în condiții deosebite primesc o majorare de 25 la sută.

Toate aceste calcule complicate sunt realizate printr-o aplicație informatică. Așa cum și celelalte operațiuni curente care se fac la CJP Bacău sunt computerizate, ceea ce impune, evident, încadrarea urgent măcar a unui informatician.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img