Înainte de 1990, școala era o chestie extrem de serioasă. Chiar și la țară, unde aveam profesori foarte buni, mulți venind de la oraș cu autobuzul în fiecare dimineață, drept pentru care abia așteptam iarnă, să vină o furtună și să se suspende circulația auto. Totuși, zile din astea erau prea puține pentru că angajații de la Drumuri aveau grijă să redea cirlculației șoselele imediat cum înceta furtună. În ciclul primar am avut ghinionul să învăț în schimbul doi. Spațiile erau insuficiente, așa că începeam orele de la 13.00, în clase simultane.
Azi nu prea se mai știe ce-s alea: din diferite motive – elevi mai puțini decât normativul, cadre didactice lipsă, prea puține clase – se cuplau clasele I cu a III-a și a II – a cu a IV-a. Iar învățătorul lucra cu o clasa în timp ce cealaltă trebuia să facă o temă sau ceva similar. A fost interesant, pentru că am învățat multe lucruri de la clasa mai mare. În schimb, programul era dificil: până la 11.00 nu aveam voie să ies din casă, trebuia să învăț și să fac temele.
Am umblat într-o zi la ceas ca să-l dau înainte, dar n-a mers. S-au prins ai mei care lucrau în schimbul unu. Da, generația cu cheia la gât a existat și la țară. Ca să nu o pierd, o aveam legată cu o panglică la gât când ieșeam după ora 11.00. După clasa a V-a, am început să învățăm dimineață, fără clase simultane pentru că numărul nostru creștea de vreme ce primeam noi colegi din satele din apropiere care nu aveau la școală decât clasele I-IV.
Erau niște elevi chinuiți pentru că atunci nu existau microbuze școlare și trebuiau să folosească autobuzele care aveau un program îngrozitor: la ora 7 erau deja în clasa dar pentru asta trebuiau să se trezească de la 5.00. Orele se terminau pe la unu sau două după-amiaza dar ei aveau autobuzul abia pe la patru. Ajungeau acasă la cinci. Când să mai învețe, când să-și mai facă temele?
În ceea ce privește cursurile, nu pot să mă plâng decât de faptul că, uneori, învățătorii și profesorii exagerau, desființând orele de educație fizică pentru a face matematică sau limba română. Învățatul nu era o problema, pricepeam lucrurile din clasa și abia dacă deschideam manualul. Care manuale, apropo, deși nu cu foarte multe poze și culori, erau foarte bine întocmite. Că m-am uitat și pe astea de acum și m-a apucat groaza. Cum am spus, nu aveam foarte multe clase la dispoziție, așa că fiecare clasa era și un laborator.
Am învățat în laboratorul de istorie, care avea planșe pe pereți, ceva material auxiliar și un colț muzeistic de care ne-am îngrijit noi. În afară de bancnotele și monedele vechi pe care le-am găsit fiecare prin casă, am adus și fragmente de ceramică, vârfuri de săgeata din silex, topoare de piatră pe care le găsisem într-o fostă așezare neolitică. Școala era atât de interesantă încât nu prea așteptam vacanțele decât în ipostaza în care erau ocazii de mers în tabere sau se găsea timp mai mult pentru citit. Toată socializarea se făcea la școală și cu colegii.
Mai mult, să ne fi ascuns că nu știm lecția și să nu fi ridicat mâna ca să răspundem? Nu există. Eram permanent în competiție și voiam să ne afirmăm.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
