Într-o margine a Parcului Măgura din orașul Tg. Ocna există o apă stătătoare cunoscută sub numele de „Lacul fără fund” sau „Groapa Burlacu”. Datorită eforturilor făcute de Primăria orașului Târgu Ocna, anul acesta s-a reușit atestarea „Lacului fără fund” ca lac terapeutic.
[lock_content]
Acesta a apărut în 1974-1978, ca rezultat al exploatării și extracției sării prin sonde. Șase case au fost inundate de apa salină cu miros de petrol, la unele rămânând deasupra doar acoperișul. Zece familii rămase pe drumuri au fost nevoite să se mute la bloc.
În prezent, lacul are o suprafață de aproape 1,1 hectare și o adâncime care variază între o jumătate de metru și 42,5 metri. „Începând cu anul 2014, administrația locală a încheiat cu Institutul de Cercetări și Proiectări Miniere MINESA din Cluj un contract pentru monitorizarea topografică a lacului și a zonei adiacente. S-a realizat un studiu prin execuția a opt foraje geotehnice de hidroobservație și s-au prelevat probe de sol și de apă”, arată Ștefan Șilochi, primarul orașului Tg. Ocna.
Băi pentru artroze și neuropatii
Anul trecut, Primăria Tg. Ocna a încheiat o colaborare cu Institutul Național de Recuperare Medicină Fizică și Balneo-climatologie București. După finalizarea analizelor s-a emis un buletin care atestă interesul terapeutic pentru cura externă. Apa lacului a fost caracterizată ca fiind „o apă minerală, clorurată, sodică și hipertonă”, care poate fi utilizată sub formă de băi pentru tratarea mai multor boli: afecțiuni reumatismale degenerative cronice, afecțiuni reumatismale abarticulare cronice, afecțiuni posttraumatice cronice ale aparatului locomotor și afecțiuni neurologice periferice cronice.
Potențialul acestui obiectiv urmează să fie valorificat în cadrul proiectului „Amenajare ca zonă de agrement lacul cu apă sărată Parc Măgura”, aprobat prin HG 1022/2018 privind Masterplanul investițiilor în turism și a criteriilor de eligibilitate a proiectelor de investiție în turism.
[/lock_content]