Aparențele înșală. Chiar și atunci când sunt în…trening. Privind „mâna aceasta de fată”, finuță și delicată, ți-o poți imagina doar alergând sau dansând. În niciun caz ridicând greutăți. 83 de kilograme la aruncat, 66 la smuls, pentru un total de 149 kg, ca să luăm doar ultimele sale rezultate ce i-au adus trei medalii (două de bronz și una de argint) la Europenele de Tineret și Juniori de luna trecută. Și totuși, „mâna asta de fată” care răspunde la numele de Cosmina Pană și, în plus, răspunde cu umor, competență și inteligență la întrebările reporterului, este una dintre certitudinile halterelor din România. Deși nu are decât 17 ani (va împlini 18 în decembrie), halterofila legitimată la CSM Bacău este medaliată cu bronz- categoria 45 kg- la Europenele de Senioare de anul acesta, din Georgia. Succesul Cosminei nu-i deloc întâmplător. Ea se antrenează câte patru ore pe zi, timp în care, conform propriilor mărturisiri, ridică „fără doar și poate, câteva tone”. E greu? „Păi, ușor nu-i deloc atunci când vine vorba de…greutăți”, zâmbește Cosmina Pană, protagonista din această săptămână a rubricii noastre.
Data și locul nașterii: 18 decembrie 2001, Bacău. „Nu i-am întrebat pe părinți cu exactitate locul, dar probabil că a fost la Maternitate”.
Stare civilă: necăsătorită. „La vârsta asta nu mă pot gândi la măritiș”.
Principala realizare profesională: „Bronzul de la Europenele de Seniori. 2019 a fost un an plin de concursuri importante și de satisfacții mari, dar reușita de la Batumi, din Georgia, rămâne pe primul loc. N-aș putea spune că era în plan deoarece întrecerile de la Seniori sunt cu totul altceva, însă la capitolul ambiție e greu să mă întreacă cineva. Când am ajuns pe aeroport, în Georgia, mi-am zis: de-aici nu plec fără o medalie. Și am plecat doar cu…medalie”.
Principalul regret profesional: „ Că nu reușesc să stau și eu mai mult acasă, cu ai mei. Să am mai mult timp liber așa cum are orice puștoaică de vârsta mea. Din păcate, sportul de performanța cere sacrificii”.
Sportivul preferat: „Din haltere, Gabriel Sîncrăian. Din celelalte sporturi, Simona Halep”.
Hobby: „În ciuda faptului că, așa cum aminteam, nu dispun de foarte mult timp liber, îmi place enorm să mă plimb și să călătoresc. De asemenea, ador animalele de companie, în special, pisicile. De altfel, acasă am patru pisici”.
Mâncarea favorită: „Șnițelul. Din fericire, nu prea am probleme cu cântarul. Chiar și atunci când nu mă pot abține și ajung să mă înfing prea tare în dulciuri, dau ușor jos surplusul de greutate pentru a mă încadra în categoria mea de concurs ”.
Orașul de suflet: „Doha, capitala Qatarului. Superb”.
Actorii preferați: „Mă uit la filme, dar acum, că mi-ați pus această întrebare, realizez că nu am actori preferați”.
Muzica preferată: „Ascult orice fel de muzică, în funcție de starea de moment. E și normal, de altfel, să am o gamă mai largă de preferințe. Dacă înainte de antrenamente ascult, pentru a mă încărca așa cum trebuie, un stil ceva mai agresiv- rap, hip-hop- la petreceri merg pe house sau dance”.
Vacanța perfectă: „Oho, să fie cât mai lungă. Altceva nici nu contează. Până acum, singura vacanță ceva mai lungă a fost de două săptămâni; pur si simplu, nici nu am simțit-o”.
Nu poate trăi fără…: „Un animal de companie”.
Trei lucruri de luat pe o insulă pustie: „Pisica, haltera și o cutie de bomboane. Am spus pisica referindu-mă la preferata mea din cele patru: Tokyo. I-am pus numele de Tokyo cu gândul la Olimpiada de la anul, la care mi-aș dori enorm să particip. Dar dacă nu va fi Tokyo 2020, atunci poate că va fi Paris 2024. Ia te uită, am pornit de la o insulă pustie și am și ajuns la…Paris!”
Trei dorințe pe care i le-ar putea îndeplini peștișorul de aur: „Culmea, îmi place să pescuiesc. Merg deseori cu tata, așa că poate voi prinde într-o zi și peștișorul de aur. Bun, ce să-i cer eu peștișorului? Să trăiesc veșnic, să mănânc fără să mă îngraș, iar ultima dorință e la alegerea lui, a peștișorului”. Eventual participarea la Olimpiada de la Tokyo? „În niciun caz. Dacă e să merg la Olimpiadă, vreau să o fac pe puterile mele, nu că-mi face cineva vreun favor!”
Personalitatea cu care ar ieși la o cafea: „Brad Pitt. Poftim, că am găsit și actorul favorit”.
O nebunie pe care a făcut-o sau pe care ar dori să o facă: „Mi-aș dori să sar cu parașuta”.
Capitolul bancuri: le spune sau le ascultă? „Amândouă. Să spun un banc? Spun: ce fac peștii când stau împreună? Bancuri!”.
Cum se vede la 70 de ani: „Ca o bătrânică, dar nu una rea și afurisită, care aruncă în copii cu apă, ci una mică și simpatică”.