Luați fila a doua și începeți să vedeți cum ați vrea să fie viața și starea dumnevoastră, încercați să trăiți sentimentul de bucurie asociat cu ceea ce vreți să aveți, să faceți sau să fiți.
Ți-aduci aminte? După o vreme, m-ai sunat: „Vreau să-ți spun că mi s-a întâmplat ceva cu adevărat deosebit”, mi-ai spus fericită. „Acum înțeleg că nici n-am trăit cu adevărat până când n-am început să pun în aplicare ideile pe care mi le-ai sugerat. Și îți mulțumesc! Acum am o nouă perspectivă, care mă ajută să-mi remodelez obișnuința pas cu pas. În plus, și cel mai important lucru, am construit o relație specială cu o conștiință supremă, plină de iubire.”
Ce profund, ați spune! Eu nu sunt atât de pretențios, prefer să las lucrurile în voia sorții.
Acum închideți ochii, faceți abstracție de mediul înconjurător și analizați cine și ce sunteți cu adevărat în noul dumneavoastră viitor. Transformă-te în omul care acceptă reguli și le respectă într-un anume fel, fii omul care simte bucurie, inspirație, libertate de exprimare, putere de acțiune, recunoștință, forță și iubire față de Dumnezeu. Ți-ar plăcea să transmiți acest exemplu? „Iată un om important, inteligent, un om de încredere și plin de succes!” Atunci alege întotdeauna calitatea!
Știm cu toții de ce! Ce-ar fi să facem prima referire la nutriție, un subiect de altfel la ordinea zilei. Este organismul o oglindă a felului în care este alimentat, odihnit și antrenat? Tonusul fizic, rezistența la boli, frumusețea corpului, durabilitatea și, mai ales, calitatea vieții noastre, toate au legătură cu cele amintite anterior. Ce mâncăm? Cât mâncăm? Sunt întrebări cu răspunsuri primite și de mult știute! Pentru a face alegerile alimentare corecte este nevoie întâi de toate, să înțelegem fiecare dintre caracteristicile acestora. Și mă refer la apă, proteine, glucide, lipide, fibre, vitamine, săruri minerale și oligoelemente. Toate aceste informații sunt la îndemâna noastră. Trebuie doar să manifestăm interes și să le punem cât mai curând în practică cu o conștiinciozitate perfectă. „De ieri dacă se poate!” Cum? Da, ai înțeles bine! Corpul este hrana pe care o primește. Ce ai făcut ieri oră de oră? Ce planuri ai pentru mâine? Care sunt proiectele tale pentru săptămâna viitoare?
Obiective, planificare, acțiune și reușită… Pentru a reuși există reguli elementare pe care va trebui să le înălțăm la rang de principii. Și ca să fiu mai explicită am să continui: faci mișcare fizică? Cum, în ce fel și cât? Te odihnești suficient? Ai timp și pentru tine? Sunt întrebări ale căror răspunsuri îți aparțin și cred că te reprezintă întru totul! Când ai energie la finalul unei zile solicitante, când nu ești nervos, supărat și, culmea, ești plin de optimism și inspirație, sigur faci ceea ce trebuie. Bravo! Mai bine nici că se poate!
Un subiect extrem de important se referă la hrana pentru minte, aceasta fiind responsabilă de modul în care îți trăiești viața. Tipul de hrană pentru minte determină întotdeauna personalitatea noastră. Calitățile primordiale care încununează o personalitate de admirat sunt iubirea, bunătatea, ajutorul și încrederea pe care le oferi celorlalți. „Pentru înțelept, toată viața reprezintă o mișcare înspre perfecțiune, așa că ce nevoie are el să fie excesiv, extravagant sau extrem?” Cercetează cu atenție tot ce obișnuiești să-ți spui despre sănătatea deplină, relațiile cu oamenii valoroși și despre succesul tău în muncă!
Eu simt că este important să aveți acum susținerea unui mentor. Se poate reveni mult prea ușor la vechiul mod de gândire și de acțiune, la autocompătimire sau chiar la renunțare. Nu, nu este bine deloc! „Convingerile personale modelează felul în care ne simțim, gândim și acționăm”, îmi spune șoptit Elena, prietena mea. Ea se numără printre expertele în a da sfaturi atunci când emoțiile sunt prea mari pentru a găsi calea perfectă. Procesul de transformare necesită mai întâi dezvățare și abia apoi învățare. Când vă debarasați de emoția negativă din personalitatea dumneavoastră, atunci eliminați comportamentul inconștient cu efect distructiv. Apoi totul se limpezește și lucrurile încep să funcționeze cu o rapiditate greu de urmărit. Atunci este momentul crucial! Nu te opri!
Dacă reușești să ții pasul timp de trei luni, sigur nu te vei mai întoarce niciodată la vechile obiceiuri. Și poți să strigi în gura mare:
Am reușit! Am reușit! Am reușit!
Asta înseamnă să-ți atingi la maximum potențialul cu care te-a înzestrat Dumnezeu și să duci o viață fericită!
Întoarce repede foaia!
Carmen Barcan, terapeut