Mic tratat despre bou si alte jivine legendare

Articolul nostru de saptamana trecuta, Mic tratat de zoologie, a fost citit si de un spirit elevat care n-a întarziat sa-mi aprecieze si valoarea deosebita de condeier: „Esti un bou, domnule!” Desi sunt o fiinta care nu-si prea umfla pieptul la succesuri si laude, am încercat sa vad care sunt virtutile unei fiinte umane, atunci cand cineva o gratuleaza cu denumiri proprii regnului inocent (inferior, zic unii). Am descoperit, asa cum va asteptati, ca, firesc, distinsul meu Cititor ma lauda foarte, ma acopera cu onoruri. Meritate, zic eu, modestul de mine…
De-a lungul timpului, unele animale si pasari au fost pur si simplu adorate, chiar declarate sacre. Acum, înteleg, a venit randul meu. Vestita e, de pilda, aspida Cleopatrei. Ca sa nu cada în bratele lui Augustus, dupa pierderea bataliei de la Actium, regina Egiptului a cerut unei sclave sa-i aduca o aspida ascunsa printre smochine, lasandu-se muscata de acest sarpe al carui venin ucide pe loc. Sarpele a ajutat-o pe Cleopatra sa se retraga cu demnitate, devenind si un simbol al apararii virtutii. Cunoscut este si leul lui Androcles, sclavul unui proconsul african care a fost aruncat în Colisseum, pentru ca fugise de la stapanul sau. Dupa tipic, un leu crud trebuia sa-l sfasie. Numai ca leul s-a asezat bland la picioarele lui si i-a devenit amic pe viata. Mai zice cineva, de atunci, ca leul este crud, ticalos? Despre pisica lui Mahomed ati auzit?
Animalul favorit al lui Mahomed, pisica, dormea într-o zi pe maneca hainei profetului. Pentru ca trebuia sa plece la serviciu – rugaciunea de dimineata – acesta n-a vrut s-o trezeasca si si-a taiat maneca pe care dormea prietena sa necuvantatoare. Atunci cand pisica s-a trezit, a realizat gestul profetului si, la întoarcerea acestuia de la munca i-a facut o mare reverenta ca marturie a respectului si recunostintei. Se zice ca Mahomed a mangaiat-o pe spate si de aceea, atunci cand cad de la mare înaltime, pisicile nu-si lovesc corpul, ci cad pe labute. Celebre sunt si gastele din Capitoliu. Cand galii au cucerit Roma, în anul 390 i.Hr., nu au întalnit nicio rezistenta, pana la Capitoliu. Au asediat orasul si, profitand de o noapte întunecoasa, au încercat sa patrunda prin surprindere. Gastele sacre, care erau crescute în fortareata pentru cultul Junonei, speriate de navalitori, au dat alarma prin strigatele lor patrunzatoare. Astfel, Capitoliul a fost salvat si, drept multumire, gastele au fost plimbate cu cinste prin oras, în fiecare an. Ajungem, în sfarsit, la onoarea care mi-a fost facuta: la bou. Îmi face placere sa reamintesc faptul ca Apis a fost boul sacru al egiptenilor. El era zeul fortei si fecunditatii. Catalin Botezatu, de pilda, si alti taurasi moderni, ar da multe parale ca sa si-l aseze pe blazon. Apis era fiul unei doamne vaci fecundate de însusi zeul Ptah, cel care a coborat, special pentru treaba asta, din ceruri, sub forma unui fulger dragastos si eficient. La moartea lui Apis – eveniment fericit si neîntarziat pe care mi-l doreste si Cititorul amintit – s-au tinut multe zile de post negru, în vreme ce bocitoarele de lux au dat un adevarat recital. Herodot însusi scrie, în „Istorii II”, despre Apis. Cand ai asemenea ascendenti în arborele genealogic, chiar ca adori sa fii apreciat ca bou.