De mâine și până duminică, Bazinul de Înot din Bacău va fi gazda ediției din acest an a Cupei României la sărituri în apă pentru Seniori și Juniori.
Vineri și sâmbătă sunt programate câte două reuniuni, de la ora 9.30, respectiv de la 16.00, pentru ca duminică să se sară doar în cursul dimineții. Gazdele vor fi private de aportul celui mai în formă săritor, Catălin Cozma (CSM Bacău), accidentat la gât.
În lipsa acestuia, băcăuanii vor miza pe sportivii SCM, Alin Ronțu, Cosmin Hongu și Ruxandra Munteanu. Primii doi vor concura doar la Seniori, în timp ce Ruxandra va lua startul și la juniori. „Obiectivul nostru? Cât mai multe medalii.
Cei trei vor participa la toate probele- 1 metru, 3 metri și platformă- în plan existând și sincronul”, a declarat antrenoarea băcăuană Mihaela Neagu.
Din păcate, numărul total al participanților la Cupa României se anunță destul de redus, pe lista absențelor figurând și componentele lotului național. Competiția rezervată Seniorilor și Juniorilor a avut ca preambul Cupa României pentru Juniorii C și D derulată săptămâna trecută la Sibiu.
Aici, CSM Bacău și-a trecut în cont cinci medalii. Astfel, Adrian Chiriac a cucerit aurul la platformă și bronzul la trambulină 3 metri, Alessandra Moldovean a obținut argintul atât la trambulină 3 , cât și la 1 m, în timp ce Iris Ciobanu a luat argintul la trambulină 1m.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.