Revistă de cultură. Fondatori: George Bacovia, Grigore Tabacaru (1925). În prezent, editată de Consiliul Judeţean Bacău. 24 de pagini, într-un nou format, mai multă ilustraţie, patru pagini color. A apărut numărul pe luna octombrie. Preţul este de doar 4 lei. Se găseşte şi în reţeaua de distribuţie a SC DEŞTEPTAREA.
Şi în această ediţie, sunt consemnate principalele evenimente ale lunii trecute, aşa cum ne obişnuieşte revista în ultimul timp: Saloanele Moldovei, ediţia a XXIX-a (Marcela Gavrilă), Simpozionul Naţional „Vasile Pârvan” (Lăcrămiora-Elean Istina), „Armonii în timp” (Adrian-Florin Moisă), festival organizat de Şcoala Populară de Arte, „Diversităţi”, expoziţie de pictură şi sculptură, cu lucrări ale artiştilor Dany Madlen Zărnescu şi Gheorghe Zărnescu (Marius Manta), Simpozionul Naţional de Estetică, ediţia a XXIV-a (Dan Petruşcă).
Călător lucid şi critic, Carmen Mihalache, director al revistei, publică două pagini de opinii critice de la două festivaluri de teatru: Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ şi „Luceafărul”, din Iaşi. Gheorghe Iorga continuă cu episodul II din „Avatarurile bovarismului”, Violeta Savu o aduce în prim plan pe Livia Ştefan, cu recenta ei carte de poezii – „Thanato Hotel”. O cronică teribilă de la un film şi mai teribil, „Arest”, scris şi regizat de Andrei Cohn, o scrie Marian-Sorin Rădulescu.
La rubrica „Lecturi”, Ionel Savitescu semnează cronica unei cărţi frumoase şi incitante, „Churchill”, de Paul Johnson, Editura Humanitas, 2017. Pe ultima pagină, „Jurnal de poet plictisit de moarte într-un castel medieval scoţian”, semnat de Adrian Creţu. Să mai consemnăm „Scrisori către un redactor”, corespondenţa dintre Constantin Călin şi Gheorghe Drăgan, poezii de Cassian Maria Spiridon, Alexandru-Ovidiu Vintilă şi Emilian Galaicu-Păun.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.