Mario Balotelli, născut în orașul italian Palermo, din imigranți ghanezi. Fotbalist talentat, nonconformist. El nu sărbătorește pe teren niciun gol pe care-l înscrie. Nu schițează nici măcar un zâmbet. Este de poveste modul în care și-a motivat atitudinea atunci când, la Campionatul European de Fotbal din 2012, după ce Italia a învins Germania cu 2-0, în semifinale, ambele goluri fiind marcate de el, a spus: „Nu mă bucur după ce marchez, pentru că eu doar îmi fac datoria. Ce, poştaşii sărbătoresc după ce livrează scrisorile?” Mărturisesc gândul că m-a cucerit Balotelli cu această declarație.
În aceste zile, când campania electorală pentru prezidențiale a dat în clocot, văd/ aud politicieni care se dau de ceasul morții spunându-ne că au asfaltat doi metri de șosea, au reparat nu știu ce podeț aruncat peste un firicel de apă și au avut nopți albe trudind întru fericirea noastră. Ca și Balotelli, ei au prevăzute în fișa postului obligațiile acestea, sunt plătiți regește, dar țin morțiș să facă jenante scălămbăieli pentru a ne argumenta că în viața lor există și niscaiva puzderii de trudă. I-am aprecia, probabil, mai mult dacă ar avea atitudinea lui Balotelli…
Circulă prin lume o știre interesantă, gen Sic transit gloria mundi, despre Arnold Schwarzenegger. Actor lipit de sufletul unor spectatori, acesta i-a cucerit și pe cei din California, atunci când i-au încredințat mandatul de guvernator. Acum, Arnold Schwarzenegger a postat o fotografie cu el dormind pe stradă, sub faimoasa sa statuie de bronz. Pe fotografie a scris: „Cum s-au schimbat vremurile”… Nu cred că actorul s-a inspirat pornind de la „Finis gloriae mundi” (1672), tabloul lui Juan de Valdés Leal, dar discursul său are mesaj… Celebra pictură „Finis gloriae mundi”a fost comandată lui Juan de Valdés Leal, pentru a fi amplasată în spitalul Caridad de Sevilla. Pictura face aluzie amară la solidaritate, efemera glorie, la banalitatea vieții pământești și la universalitatea morții, dar ne trimite cugetarea și către tânguirea Ecleziastului: „Deşertăciunea deşertăciunilor, deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni!”
Motivul pentru care actorul a scris acel gând pe fotografie este cunoscut. Pe când era guvernator al Californiei, a inaugurat un hotel cu statuia sa în fața acestuia. Cei care administrau hotelul, bucuroși de popularitatea pe care o aducea statuia, i-au spus guvernatorului-actor că, oricând va dori, va avea rezervată aici, gratuit, o cameră. Timpul a trecut și Schwarzenegger a pierdut demnitatea de guvernator. Întâmplător, chiar a avut nevoie de o cameră la hotel, dar administrația i-a explicat faptul că este atât de mare cererea pentru serviciile hoteliere, încât va trebui să achite contravaloarea camerei. Ființă locuită de umor, actorul și-a adus un sac de dormit, l-a așezat la picioarele statuii sale, a intrat în el și a explicat: „Când eram într-o poziție importantă, mi-au oferit totul, întotdeauna, și când am pierdut această poziție, au uitat de mine și nu și-au ținut promisiunea. Nu aveți încredere în poziția voastră sau în banii pe care îi aveți, nici în puterea voastră, nici în inteligența voastră; nu vor dura! Când ești «important» în ochii oamenilor, toată lumea este «prieten» cu tine. Dar odată ce nu mai prezinți interes, nu mai contezi! Nu ești cine crezi că vei fi întotdeauna, nimic nu durează pentru totdeauna!”