De săptămâna trecută (sâmbătă) a intrat în vigoare ORDONANŢĂ Nr. 11/2019 din 12 august 2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Termenul de implementare a ordonantei a fost de 60 de zile de la publicarea ordonanţei care au expirat pe data de 12 octombrie iar pentru modificările aduse art. 106 2 al. 2 termenul de intrare în vigoare a fost 15 octombrie. Conform noilor reglementări, textul OUG 195/2002 modificată şi completată; în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul, autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video.
Dacă norma vorbeşte şi de vehicul, aceasta presupune prin prisma OUG 195/2002 art. 6 pct. 35, care defineşte vehicul ca fiind – sistemul mecanic care se deplasează pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare, utilizat în mod curent pentru transportul de persoane şi/sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări; că, şi filmatul vorbitul la telefon de pe bicicleta, remorcă, etc. folosind mâna, poate fi sancţionat. Întrucât, OUG 195/2002 art. 6 pct. 10, defineşte bicicleta ca fiind: „vehiculul prevăzut cu două roţi, propulsat exclusiv prin forţa musculară, cu ajutorul pedalelor sau manivelelor” . La pct. 27 aceeaşi normă defineşte remorca fiind: „vehiculul fără motor destinat a fi tractat de un autovehicul sau de un tractor agricol sau forestier.”
De asemenea, sunt introduse reglementări noi în ceea ce priveşte redobândirea permisului de conducere după suspendarea dreptului de a conduce astfel:
• ART. 106 (1) Titularul unui permis de conducere eliberat de către o autoritate română sau străină susţine, la cerere, testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie prevăzut la art. 104 alin. (2) lit. a) până în a 30-a zi, inclusiv, sau până în a 45-a zi, inclusiv, a perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru care poate solicita reducerea potrivit art. 104 alin. (3) sau art. 104 alin. (4), după caz.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător în situaţia în care se solicită reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce potrivit art. 104 alin. (5).
• ART. 1061 (1) Titularul unui permis de conducere eliberat de către o autoritate română sau străină susţine, în mod obligatoriu, până la expirarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie stabilită prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, un test de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie, atunci când suspendarea a fost aplicată pentru:
a) conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice;
b) nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.
(2) Testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie se susţine, în mod obligatoriu, şi în cazurile în care s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie pentru o perioadă de 90 de zile, potrivit art. 103 alin. (1) lit. c), până la expirarea acesteia.
(3) Perioadele de suspendare a exercitării dreptului de a conduce prevăzute la alin. (1) şi (2) se prelungesc, de drept, fără vreo altă formalitate, cu 30 de zile, dacă titularul permisului de conducere nu promovează testul de cunoaştere a regulilor de circulaţie sau nu se prezintă pentru susţinerea acestuia până la expirarea perioadei de suspendare.
(4) În cazul formulării, potrivit art. 104 alin. (3) sau (5), a cererii de reducere a perioadei de suspendare stabilite în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) sau (2), testul de verificare se susţine până în a 30-a zi, inclusiv, a perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce.
• ART. 1062)
(1) Testul de verificare a cunoaşterii regulilor de circulaţie se susţine, potrivit art. 106 sau 1061, la serviciul poliţiei rutiere care are în evidenţă titularul permisului de conducere sau la serviciul poliţiei rutiere pe raza căruia a fost constatată contravenţia ori au fost constatate prin acelaşi proces-verbal contravenţiile.
(2) Verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie se poate efectua, la cerere, în una dintre limbile în care se poate susţine, în România, examinarea la proba teoretică pentru obţinerea permisului de conducere.
(3) Evidenţa permiselor de conducere eliberate de o autoritate străină reţinute pe teritoriul României şi a sancţiunilor aplicate titularilor acestora se ţine în condiţiile stabilite de ordinul ministrului afacerilor interne prevăzut la art. 28.
Ordonanţa 11/2019 încă nu a fost aprobată prin lege dar ea dar se aplică conform reglementărilor legale.
Jr. Adrian M. Ionescu
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.